Este nevoie de sânge şi trombocite pentru un tată cu patru copii, care suferă de leucemie acută! Eugen Harii este internat la IRO Iaşi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eugen Harii, tată a patru copii, are, urgent, nevoie de trombocite şi de sânge. Tânărul este internat, în prezent, la Institutul Regional de Oncologie Iaşi și doar cu ajutor din partea ieşenilor poate să depăşească acestă perioadă mai grea din viaţa sa.

Un tată cu patru copii are nevoie urgent de sânge și trombocite

Familia lui Eugen Harii, un tânăr în vârstă de 39 de ani care suferă de leucemie acută, s-a mobilizat și au postat în mediul online numeroase mesaje prin care cer ajutorul tuturor cunoscuților. Astfel, persoanele ce doresc să îi vină în ajutor bărbatului pot dona trombocite la Centrul de Transfuzii Sanguine din Iași sau sânge la orice centru de transfuzii din ţară. Persoanele trebuie însă să precizeze pentru cine au decis să doneze sânge și spitalul în care este pacientul internat.

Dragi prieteni, Voia lui Dumnezeu de multe ori e neînțeleasă, dar credem cu toată convingerea că întotdeauna voia Lui e bună, plăcută și desăvârșită. Chiar și în momentele cele mai cumplite, Dumnezeu rămâne pe tron și domnește. Spunem lucrurile acestea pentru că, din nou, Dumnezeu ne trece prin cuptor și, deși cuptorul este încins, credem că El ne va scoate biruitori. Eugen Harii (39 ani), soțul Elizei și tatăl celor 4 copii ai lor, a fost diagnosticat astăzi cu leucemie acută. Este internat la IRO Iași, iar de mâine, va începe chimioterapia. Așa cum Domnul s-a atins de copilașul lor, Asher, tot așa cerem de la Domnul vindecare deplină și peste Eugen. Vă rugăm să vă uniți cu noi în lanț de rugăciune și post, să cerem îndurare și milă de la Domnul!”, a transmis familia pacientului.

Ce presupune donarea de trombocite

Trombocitele, cunoscute și sub numele de plachete sanguinesunt componente ale sângelui, cu rol în procesul de coagulare. Sunt câteva categorii de pacienți care necesită donare de masă trombocitară, printre aceștia numărându-se cei oncologici, cu boli hematologice, care au suferit un transplant, cu traumatisme sau cei care au avut un accident. Pacienții bolnavi de cancer care sunt supuși tratamentelor cu citostatice se confruntă cu un nivel extrem de scăzut al trombocitelor. Cea mai eficientă metodă pentru refacerea acestuia este transfuzia cu „celule VIP”, așa cum sunt numite trombocitele de către doctori. Există un aparat special ce separă componentele sângelui încă din faza de donare.

Continuarea pe BZI 

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...

Bella Praxis inaugurează un nou sediu în Pașcani și își extinde serviciile medicale cu noi specialități și consultații decontate prin C.A.S.

Comunicat: Luni, 13 iulie, Clinica Bella Praxis, unul dintre cele mai apreciate centre medicale multidisciplinare din regiune, anunță deschiderea noului său sediu pe Str. Nicolae Iorga nr. 30-30A, într-un spațiu modern, conceput pentru a răspunde celor mai înalte standarde...

Facultăți unde poți intra fără examen de admitere în 2026. Lista universităților care iau în calcul media de la bacalaureat

Pentru absolvenții de liceu care se pregătesc de admiterea la facultate, există numeroase programe de studii unde selecția candidaților nu presupune susținerea unui examen scris. În aceste cazuri, înscrierea se realizează pe baza dosarului, iar criteriul principal de departajare...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
58%
2.5m/s
100%
vin
22 °
S
28 °
D
26 °
lun
22 °
mar
26 °

Niciun articol afișat