Este oficial: Clienții restaurantelor și cantinelor pot primi gratuit apă de la robinet, dacă este potabilă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Clienții restaurantelor și cantinelor pot cere gratuit apă de la robinet, dacă aceasta este potabilă, conform unei legi publicate recent în Monitorul Oficial. Actul normativ stabilește diverse măsuri, inclusiv creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului, organizarea de campanii de informare referitoare la calitatea apei și instalarea de dozatoare în clădirile publice.

Legea 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație explicită pentru restaurante și cantine, ci mai degrabă o obligație pentru autoritățile locale și furnizorii de apă.

Legea pentru aprobarea OG 7/2023, care vizează calitatea apei destinate consumului uman, a fost oficializată vineri, scopul principal al acestei norme fiind acela al protejării sănătății prin garantarea unei surse de apă potabile de calitate, precum și îmbunătățirea accesului la apă curată. Documentul transpune în legislația națională Directiva (UE) 2020/2184 a Parlamentului European și înlocuiește prevederile specifice din Legea 458/2002.

Norma precizează că „pentru promovarea utilizării apei potabile furnizate la robinet, unitățile administrativ-teritoriale și furnizorii de apă vor implementa următoarele măsuri: (…) furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurant, cantine și servicii de catering”, fără alte detalii despre cum ar urma să fie pusă în aplicare efectiv măsura.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Guvernul extinde exproprierile pentru A7: sute de proprietăți vizate între Mircești și Pașcani

Guvernul a aprobat două noi seturi de exproprieri necesare construirii Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani, pe loturile 2 și 3. În total, procedurile vizează peste 600 de imobile proprietate privată din județele Iași și Neamț și aproape patru hectare...

Sâmbătă, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. De ce este 29 august zi de post și rugăciune

Credincioșii ortodocși prăznuiesc sâmbătă, 29 august, Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoarea are o semnificație aparte în calendarul ortodox și este una dintre zilele rânduite pentru post și rugăciune. Doxologia îl prezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul drept unul dintre cei...

„Ghiozdanul cu fapte bune” – 50 de copii din Lupăria au nevoie de rechizite pentru noul an școlar

Platforma Fiideajutor.ro susține campania „Ghiozdanul cu fapte bune”, inițiată de parohia din Lupăria, județul Botoșani, prin care aproximativ 50 de copii din comunitate vor putea începe noul an școlar cu ghiozdane noi, complet echipate. Un ghiozdan cu rechizitele necesare...

O adolescentă de 15 ani din Pașcani luptă pentru viață. Strigăt de ajutor!

La doar 15 ani, Alexandra Lupu din Pașcani, elevă la Liceul Teoretic Miron Costin, trece printr-o luptă pe care niciun copil nu ar trebui să o ducă. A suferit mai multe intervenții chirurgicale și are nevoie, în continuare, de...

Deputatul, Bogdan Cojocaru, despre drumul care leagă leagă Blăgeștiul de Gura Bădiliței – VIDEO

Deputatul, Bogdan Cojocaru, despre drumul care leagă leagă Blăgeștiul de Gura Bădiliței: "Minciunile electorale vă scot la tablă! ❗️Cu doar câteva zile înainte de alegerile parțiale de la Vânători, din toamna trecută, peneliștii au adus ilegal, cu complicitatea primarului de Pascani...

Comunicat de presă – finalizare proiect PNRAS Școala Gimnazială Sirețel

Comunicat de presă - finalizare proiect PNRAS Școala Gimnazială Sirețel. Obiectivul general al proiectului este diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii pentru elevii de gimnaziu de la Școala Gimnazială Sirețel și structura Școala Gimnazială Humosu.

Festivitatea de deschidere a Cupei Pașcaniului la șah, cea de-a XVII-a ediție – VIDEO

Festivitatea de deschidere a Cupei Pașcaniului la șah, cea de-a XVII-a ediție - VIDEO Peste 150 de jucători au venit vineri, 28 august 2026, la Pașcani, în competiția dedicată sportului minții. https://www.youtube.com/watch?v=uqc633nas_A

Tâlhărie în taxi la Pașcani. Un bărbat i-a smuls sacoșa cu bani unei bătrâne

ARESTAT PREVENTIV, PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂLa data de 26 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.Din investigațiile efectuate până în...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 28 AUGUST 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 28 AUGUST 2026. Vezi în direct pe canalul de Youtube al televiziunii locale discuțiile și proiectele de hotărâre votate de consilierii locali. https://www.youtube.com/watch?v=Jtt7k6XEqRU

LIVE – CUPA PAȘCANIULUI LA ȘAH – EDITIA A XVII – A

A început cea de-a XVII-a ediție a Cupei Pașcaniului la șah, competiție organizată de Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani și Primăria Pașcani, în parteneriat cu Șah în Școală și Cluburile Minerva și Bicazul. Aici puteți vedea imagini LIVE din...
Paşcani
cer senin
25 ° C
25 °
25 °
40%
4.2m/s
0%
vin
27 °
S
32 °
D
29 °
lun
32 °
mar
29 °

Niciun articol afișat