„Eu pe vremea mea munceam şi în weekend”. De ce se adaptează greu tinerii din Generaţia Z la serviciu? Opiniile specialiştilor ieşeni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dacă până acum s-a tot vorbit despre “quiet quitting” sau “demisia silenţioasă”, mişcarea devenită populară pe reţelele sociale, mai ales pe TikTok, în care angajaţii îşi limitează, practic, atribuţiile de la serviciu (fac minimul necesar pentru a rămâne la locul de muncă), acum, mai nou, mulţi tineri aduc în prim plan problematica angajatorilor cu concepţii greşite şi prejudecăţi asupra Generaţiei Z, care i-ar determina să renunţe. Este generaţia care s-a născut între 1989 şi 2012.

Din punctul lor de vedere, atitudini nepotrivite şi replici ca “Pe vremea mea oamenii munceau, acum voi nu ştiţi ce înseamnă asta, nu mai vreţi să munciţi”, sau “Eu mă duceam şi în zilele libere la serviciu”, îi conving să nu rămână mai mult de câteva luni la un loc de muncă.

Cazul Andreei

Andreea, studentă în ultimul an la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” (UIAC) Iaşi, a menţionat reporterilor “Ziarul de Iaşi” cât de nuanţate sunt astfel de situaţii, din ce în ce mai întâlnite. “Datorită dezvoltării, a educaţiei, este normal ca atunci când mergi la muncă să ai anumite aşteptări, un mediu decent, liniştit, cu oameni educaţi… Dar ce ce faci când nu e aşa, iar angajatorii se comportă cu tine ca în Evul Mediu, jignindu-te cu fiecare ocazie, din cauza lipsurilor lor? Mai corect spus, a frustrărilor. Normal că vrei să demisionezi, silenţios sau nu”, a precizat tânăra.

În relatarea sa, aceasta a povestit diverse schimburi de replici pe care le-a avut cu şefi de-a lungul timpului. “Cel mai mult m-a scos din minţi ipocrizia unui manager dintr-o corporaţie la care am lucrat doar două luni. Oricâtă nevoie de bani aveam, nu am mai suportat. Am refuzat să mă prefac că sunt la fel de ipocrită ca el. Eu voiam sa muncesc, noi vrem să muncim, dar nu vrem să fim exploataţi într-un mod înjositor. De ce să mă suni noaptea să-mi mai dai câte ceva de făcut, când ştii că nu normal? De ce să declari în timpul şedinţelor cât de mult ai muncit tu ca să ajungi, de fapt, o marionetă nefericită? De ce să accept toate astea? Asemenea comportamente sunt peste tot, şi nimeni nu vorbeşte despre ele”, a adăugat studenta.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii...

Codul Urbanismului a fost promulgat de președinte la începutul lunii, a fost publicat în Monitorul Oficial la 10 august și a intrat în vigoare pe 25 august. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe...

Amendamentele care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate, discutate de urgență în Parlament

Mobilizare miercuri în Parlament pentru modificarea de urgență a unei legi care lasă fără mandat p parte importantă a consilierilor locali și județeni. Comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților s-au întrunit de urgență pentru a adopta o...

26 august, Ziua internațională a câinelui, cel mai iubit tovarăș al omului. Opt povești cu protagoniști blănoși

Este un moment în care să ne amintim toate dovezile de dragoste pe care ni le oferă prietenii noştri patrupezi, un prilej să facem donaţii adăposturilor sau să adoptăm un prieten blănos. În lume, există nenumărate rase de câini, peste...

Lege nouă privind TVA, promulgată de Nicușor Dan. Ce contribuabili pot scăpa de obligațiile fiscale

Președintele Nicușor Dan a anunțat promulgarea unei legi care modifică regimul unor obligații de TVA stabilite retroactiv pentru contribuabili cărora le-a fost anulat codul de TVA. Potrivit președintelui, în cazurile prevăzute de lege vor fi anulate atât obligațiile fiscale principale, cât și dobânzile...

Reguli noi la vânzarea mașinilor

Schimbări importante pentru românii care cumpără sau vând o mașină. Noul model al contractului de vânzare-cumpărare auto a fost introdus printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, iar una dintre cele mai importante modificări vizează termenul pentru transcrierea dreptului de...

Medicul a asistat la naștere la domiciliu, a luat 2.300 de lei în plic și a plecat. Practică și acum, copilul a murit după două zile

Practica de mai mulți ani nașteri la domiciliu, contra cost, nefiscalizat A acceptat să asiste acasă nașterea unei paciente cu risc, a șaptea sarcină, două sarcini oprite în evoluție, febrilă cu șase zile înainte În România, medicii nu au voie să...

Unde au dispărut candidații? În contextul exploziei AI numărul de candidați la admitere la Informatică și Automatică și Calculatoare s-a prăbușit cu 50%. Pentru...

Moment istoric și recorduri negative înregistrate la admiterea de anul acesta de cele mai performante facultăți de la universitățile din Iași. Informatica, Automatica și Calculatoare și alte specializări care în alți ani înregistrau cele mai mari concurențe sunt aproape...

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...
Paşcani
cer acoperit de nori
19 ° C
19 °
19 °
87%
1.1m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat