Eutanasierea câinilor sănătoși va fi interzisă. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Senatul a adoptat tacit luni, în plen, o propunere legislativă prin care se interzice eutanasierea câinilor sănătoşi şi este încurajată sterilizarea acestora.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 11 decembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

„Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân până la revendicare sau adopţie, populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat, precum şi prin programe şi evenimente de încurajare a adopţiei”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari neafiliaţi şi de senatorul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş (PNL).

Potrivit actului normativ adoptat tacit, „animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, examen la care vor asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată”.

„Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor bolnavi. Eutanasierea câinilor sănătoşi este interzisă şi este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor bolnave incurabil sau grav rănite”, prevede proiectul.

Continuarea pe reporteris.ro

PULSUL ZILEI

Screening pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu

Screening gratuit pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu, joi, 13 august. "ANUNȚ IMPORTANT! Screening pentru bolile hepatice cronice! UNDE ȘI CÂND? La Primaria Stolniceni-Prajescu, joi, 13.08.2026, ora 7:30! CÂT COSTĂ ȘI CINE PLĂTEȘTE? Analizele sunt GRATUITE: test rapid pentru...

Avertisment pentru cei care circulă cu trotinete electrice

Primăria orașului Târgu Frumos, în colaborare cu Poliția Rutieră și Poliția Locală, reamintește cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când folosesc trotinetele electrice, în contextul numeroaselor sesizări trimise pe adresa administrației locale.  Potrivit autorităților, trotinetele electrice nu...

Cum vor arăta noile declarații de avere. Ce e nou și ce va fi secret

Declarațiile de avere pe care le vor putea consulta cetățenii vor purta în viitorul apropriat o altă denumire. Este vorba despre declarația de interese financiare, care vine și cu elemente noi față de ceea ce era transparentizat până acum....

Listele cu cheltuieli, la Peștișorul

Administrația locală din Pașcani a început să publice pe site-ul instituției listele cu cheltuielile care au fost și urmează să fie făcute pentru amenajarea zonei de agrement „Lacul Peștișorul”. Până acum au fost contractate și parțial achitate servicii în...

Folclor, foc de tabără și tradiții pentru copiii din Topile. Tabăra din pridvorul satului i-a unit pe toți 

O seară dedicată tradițiilor românești a reunit, marți seara, 28 iulie, localnicii din Topile, dar și din împrejurimi în cadrul proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului, organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Evenimentul, intitulat „Seară românească”, a adus în prim-plan folclorul autentic,...

Șase consilieri locali au rămas fără mandat pentru că au chiulit de la ședință 

Sursa foto:Jurnalul Regional Situație administrativă fără precedent într-o comuna din județul Iași. Șase din cei 13 consilieri locali ai comunei Mircești au rămas fără mandat pe motiv că au lipsit nemotivat de la ședințele de Consiliu în ultimele trei luni...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români

Astăzi, în Parlamentul României, am susținut și am votat măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români. Într-o perioadă în care oamenii așteaptă soluții, am ales să votăm responsabil și să susținem decizii care răspund nevoilor reale...

Accident rutier între un camion și mașină în localitatea Soci, pe drumul național

ISU Iasi: Accident rutier între un autocamion și un autoturism în localitatea Soci, comuna Miroslovești Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a...

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani – Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani - Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei "PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER LA PAȘCANI! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, începând cu ora 21:00, în Piațeta Primăriei, la...

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna "Ca în fiecare vară, mergem în tabăra de bicicletă în tandem. Am fost la Lăpușna din Ibănești în 2022, apoi am fost la Nemțișor,...
Paşcani
cer senin
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
66%
1.7m/s
0%
J
31 °
vin
33 °
S
35 °
D
36 °
lun
28 °

Niciun articol afișat