0.8 C
Paşcani
miercuri, decembrie 11, 2024

Evaluarea… Evaluării Naţionale

 

 

* reprezentanţii fiecărei şcoli ieşene vor trebui să prezinte un raport cu privire la rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională, comparativ cu mediile din timpul anilor * acest lucru nu îi bucură pe dascălii care trebuie să dea socoteală pentru munca altor colegi * conducerea Inspectoratului Şcolar crede că această analiză va responsabiliza cadrele didactice, dar şi directorii unităţilor şcolare

În urma rezultatelor nu tocmai onorabile pe care le-au avut elevii ieşeni la  Evaluarea Naţională, profesorii mai trebuie să întocmească, în acest an, un raport. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ) a cerut ca toate cadrele didactice de la disciplinele limba română şi matematică, alături de diriginţii care au avut anul trecut clasa a VIII-a să analizeze notele obţinute. Astfel, dascălii trebuie să compare mediile elevilor din gimnaziu cu nota obţinută la evaluare şi să calculeze diferenţele. Dacă notarea la clasă se va dovedi vizibil mai indulgentă faţă de cea de la examen, profesorii vor trebui să dea explicaţii.

 

Instabilitatea la catedră dăunează

Deşi acest lucru li se pare, într-o oarecare măsură normal, unii dascăli au, totuşi, motive de a cârti. Problema se pune mai ales în mediul rural, acolo unde, în numeroase cazuri, profesorii de la o clasă se schimbă – an de an. Aşa se face că, un elev în clasa a VIII-a poate să aibă, din clasa a V-a şi până în prezent, chiar un al patrulea om la catedră. Astfel, fiecare medie de la limba română şi matematică poate purta semnături diferite – semnături pentru care trebuie să răspundă exclusiv cadrele didactice care mai sunt acum în şcoala respectivă. „Este greu pentru un profesor abia venit în şcoală să întocmească un raport despre nişte copii pe care nu i-a îndrumat şi pe care nu îi cunoaşte deloc. La fel de greu este şi pentru un cadru didactic care i-a avut elevi doar un an, maxim doi – să vorbească şi despre evaluările făcute înaintea lui”, este de părere o profesoară de limba română. În plus, dacă la matematică evaluarea este mai uşor de făcut, pentru că vorbim despre o ştiinţă exactă şi obiectivă, la limba română intervine şi un anume grad de subiectivitate. Acesta face diferenţa la notare, mai ales atunci când elevilor li se cere să-şi exprime opinia, ori să compună un text.

 

 

Continuare pe www.evenimentul.ro

Recomandări