Evaluarea Națională – proba la limba română. Vezi baremul de corectare

Evaluarea Națională – proba la limba română

“Sper să iau peste 9 la această probă” spune un absolvent de gimnaziu care astăzi a ieșit printre primii de la examenul național. Majoritatea dintre ei spun că proba a fost ușoară și că cei care au fost atenți pot obține notă mare. În acest an, lucrările absolvenților de clasa a VIII-a vor fi corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cel în care s-a dat proba. Notele obţinute la examen sunt importante doar pentru elevii care vor să intre la licee bune. De reţinut: examenul de Capacitate nu se pică, indiferent de media obţinută.

Astăzi a avut loc prima probă scrisă la Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII- a. Elevii au avut intrebari pe marginea unui pastel (specie a genului liric) si de scris o compunere despre o zi de vacanță la munte. Emoționați, ei spun că a fost ușor și speră la note mari. La fel de emoționați au fost și părinții care și-au așteptat copiii în fața școlii.

Proba scrisă la Matematică, ultima din cadrul acestui examen, se va desfăşura miercuri, 29 iunie. Este proba “cu probleme” pentru majoritatea elevilor.

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 iulie, până la ora 16.00. Eventualele contestaţii pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Conform datelor Ministerului Educaţiei, la examen s-au înscris peste 153.522 de candidaţi în cele 4.809 de centre în care se va desfăşura Evaluarea Naţională. Din județul Iași au fost 6.332 elevi inscrisi, din care 6.148 prezenti – 184 absenti – 97,09%. Niciun elev nu a fost eliminat din examen.

Tot de astăzi şi până la terminarea probelor s-a pus la dispoziţie linia Telverde 0800 801 100, număr apelabil gratuit, între orele 8.00-17.00, la care se pot semnala „disfuncţionalităţile apărute”, informează Ministerul Educaţiei.

Poliţia Română a pus la dispoziție 5.173 de poliţişti pentru desfășurarea în condiții de liniște și siguranță a examenelor de la Evaluarea Națională.

Miza examenului de capacitate este mare doar pentru elevii care au învăţat bine şi s-au străduit să obţină medii mari în gimnaziu. Media de admitere în liceu se calculează ca media aritmetică dintre media anilor din gimnaziu şi cea obţinută la evaluarea naţională. Cu cât va fi mai mare media, cu atât elevii au şanse mai mari să fie admişi în liceele lor favorite. În vreme ce câteva zeci de elevi reuşesc să obţină chiar şi note maxime la ambele materii, sunt şi licee în care sunt admişi elevi şi cu medii de 3. Asta înseamnă că în gimnaziu ei au avut medii între 5 şi 6, iar la capacitate au luat media 1.

EN_VIII_limba_romana_2016_bar_model-page-002-724x1024EN_VIII_limba_romana_2016_bar_model-page-001-724x1024

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
77 %
3.9kmh
6 %
D
14 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
9 °
J
3 °

Niciun articol afișat