Evaziune în floare, în crâşmele săteşti

În mediul rural, evaziunea este la ea acasă. Acest lucru se întâmplă chiar sub nasul autorităţilor care ar trebui să-şi facă datoria. Unii dintre comercianţi, deşi au case de marcat, nu ştiu să le folosească şi le ţin pe post de bibelou. În alte cazuri se vinde tutun şi alcool fără timbre de acciză. Reprezentanţii Direcţiei regionale Antifraudă recunosc că în aceste zone nu au pus piciorul doar în cazuri excepţionale. Singurii care par cât de cât să-şi facă datoria deşi Legea nu prea este de partea lor sunt poliţiştii.
Magazinele şi barurile din mediul rural sunt adevărate mine de aur pentru evazionişti fără ca aceştia să fie deranjaţi de cei care ar trebui să stopeze acest fenomen. Lipasa bonurilor fiscale, vânzarea ţigărilor sau a băuturilor alcoolice fără timbru fiscal sunt doar câteva dintre nereguli. Un caz concret l-am întâlnit la societatea Adelfia RGA SRL, din localitatea ieşeană Prigoreni, administrată de Luminiţa Ciofu. Precizăm că acesta nu este un caz unicat. În urma unei acţiuni demarate împreună cu poliţiştii Secţiei 7 Rurală Târgu Frumos, reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au achiziţionat bunuri fără a primi la schimb bon fiscal. Când s-a solicitat documentul justificativ însăşi administratora care se afla la bar a motivat că nu ştie să utilizeze casa de marcat şi din această cauză a apăsat un buton greşit şi a blocat-o. Poliţiştii nu au stat prea mult pe gânduri şi au trecut la verificări. În urma acestora niciunul din cei prezenţi în bar nu aveau bonuri fiscale. „De ce nu aţi eliberat bonuri de casă? Măcar aveţi casa de marcat deschisă?”, au întrebat-o oamenii legii pe administratora firmei. La întrebările adresate de poliţişti, Luminiţa Ciofu a oferit răspunsuri strigătoare la Cer. „Casa este băgată în priză. Astăzi abia am deschis. Noi deschidem doar seara”, a spus sec administratora. La solicitarea reporterilor a bonului fiscal, Luminiţa Ciofu a spus că: „Nu mai ştiu cum se bate în casă. Am apăsat pe altceva şi mi-a apărut asta. Dar de ce mă filmaţi? Ce s-a întâmplat? Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta”, a răspuns Luminiţa Ciofu.
Continuare pe Evenimentul

PULSUL ZILEI

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la Iași ia amploare! Anchetatorii verifică telefoane și calculatoare

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la două spitale din Iași ia amploare. Zeci de persoane, printre care medici, alte cadre medicale, dar și pacienți sau foști pacienți din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” și Spitalului Municipal de Urgență...

Cine ar putea primi pensii mai mari în România. Casa de Pensii Iași are sute de cereri de recalculare în lucru

Posibilitatea ca unii pensionari să primească bani în plus, în urma recalculării drepturilor de pensie, rămâne un subiect de interes pentru milioane de români. La Iași, Casa Județeană de Pensii (CJP) continuă să proceseze cereri de recalculare depuse în...

Cifre oficiale: A scăzut numărul de salariați din județ, dar salariul mediu nominal brut a ajuns la 9.076 lei

Conform unui raport al Direcției Județene de Statistică Iași, pe ultima lună raportată erau înregistrate peste 200.000 persoane în câmpul muncii în județ, cifră în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. În același raport se arată...

Peste 70 de posturi scoase la concurs în spitalele și centrele sociale din Iași. Se caută medici, asistenți medicali, educatori și infirmieri

Spitalele din Iași și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au scos la concurs zeci de posturi vacante, pe perioadă nedeterminată, în mai multe specialități și domenii de activitate. Sunt disponibile locuri de muncă pentru medici,...

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, în urma contractului încheiat în 2025 pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat...
Paşcani
cer senin
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
83%
2.4m/s
0%
J
10 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat