Eveniment de marcă la o școală din Hîrlău

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eveniment de marcă la o școală din Hîrlău

Eveniment de marcă la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Hîrlău. Un fost elev al școlii, acum medic și scriitor, ce locuiește în Israel, a făcut cunoscut elevilor, profesorilor o parte din viața altor timpuri. Astfel, Ozias Marcovici a vorbit despre mari lideri ai lumii.

Începutul lunii mai a adus în atenția celor care studiază la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” o parte din istoria lumii, prin viața celor mai mari personalități ale istoriei care au condus lumea. Mai exact, școala a fost gazda unei lansări de carte a prestigiosului medic si scriitor israelian, membru al Uniunii scriitorilor de limba romana din Israel, Ozias Marcovici, fost absolvent al scolii si care si-a desfășurat activitatea in centre medicale din Iași, Ierusalim, Tel Aviv si SUA.

Fascinat încă din tinerețe de istorie si proeminentele ei personalități, scriitorul a adus în fața publicului două cărți „Măreții trecătoare. Istoria paralela a trei dictatori: Napoleon, Hitler, Stalin” – o rememorarea a unor portrete de lideri care au marcat semnificativ istoria umanității, evocând aspecte inedite din perioada tiranicelor dictaturi. Cartea urmărește traseul fiecăruia, din copilăria banala, pana la apogeul carierei militare si crepusculul unor conducători care au pus punct si unor epoci, tulburând nu numai istoria, ci si viată a milioane de oameni, și „De la Paris la Teheran. Regele uitat” autorul își tentează cititorii cu o semnificativa istorie a unei țări arabe -Iranul. De la regele uitat – REZA SHAH PAHLAVI – dictatorul luminat, deschis către lumea occidentală – până la Ayatollahul Khamenei, închis ermetic în tradiții, autorul ajunge la perioada actuală în care Iranul are de ales calea toleranței și apropierea de valori. Autorul readuce în actualitate imbatabile mărturii istorice rămase în cărți prăfuite pentru a atrage atenția asupra unei necesare luminări a viitorului lumii întregi nu numai a celei arabe.

Dr. Ozias Marcovici, originar din Hârlău, a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi în 1971. Face o carieră medicală strălucită în Israel în domeniul nefrologiei şi managementului sanitar.

PULSUL ZILEI

Cât timp trebuie păstrate taloanele de pensie. Documentele pe care românii nu ar trebui să le arunce: Situațiile în care pot fi cerute

Talonul de pensie este transmis lunar beneficiarilor și cuprinde informații despre venitul plătit, eventualele rețineri și celelalte drepturi acordate prin casa teritorială. Deși legislația nu stabilește pentru pensionari obligația de a arhiva pe termen nelimitat toate exemplarele primite, documentul...

Programul „Școala după școală” 2026-2027. Când este estimat să înceapă și ce activități pot fi organizate pentru elevi

Programul „Școala după școală” le oferă elevilor posibilitatea de a rămâne într-un mediu supravegheat înainte sau după cursuri, unde pot primi ajutor la teme și pot participa la activități educative, remediale ori recreative. Serviciul nu este însă disponibil automat...

Crin Antonescu dezvăluie mecanismul de manipulare din tabăra USR: „Propaganda bolojenistă este eficientă, își țin electoratul captiv cu sperietoarea PSD”

Crin Antonescu a lansat marți, 18 august, o analiză critică asupra modului în care partenerii din cabinetul interimar reușesc să controleze masele, afirmând că electoratul educat din mediul urban este menținut într-o stare de captivitate ideologică prin tehnici de...

Telefonul din buzunar poate simți un cutremur înaintea ta. Google a transformat miliarde de Android-uri într-o rețea de avertizare

Un telefon Android obișnuit poate face mai mult decât să primească o alertă de cutremur. Poate contribui chiar la detectarea seismului. Google a folosit senzorii de mișcare din peste două miliarde de smartphone-uri pentru a construi o rețea...

Elevii, părinții și cadrele didactice nu trebuie să cheltuiască nimic pentru participarea la competiții școlare – clarificare într-un proiect 

„Participarea elevilor și a cadrelor didactice la competițiile școlare nu presupune nicio contribuție financiară din partea acestora sau a părinților/aparținătorilor legali ai elevilor și nu este condiționată de achiziții de obiecte, materiale didactice, foi de concurs, reviste, cărți, manuale...

Bilete de tratament pentru pensionari în septembrie

Pensionarii din Iași care vor să meargă la tratament în această toamnă au la dispoziție 235 de bilete pentru o nouă serie. Sejururile încep pe 2 septembrie, iar beneficiarii au la dispoziție câteva zile pentru a-și ridica biletele, după ce...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Un drum județean care, după cum arată, pare că așteaptă de ceva vreme să-și amintească cineva de el

Dincolo de politică, oamenii din Mircești au nevoie de un drum sigur și decent. Atât. Nu ar trebui să conteze cine este primar, ce culoare politică are o comunitate sau cine conduce Consiliul Județean. Drumurile județene trebuie întreținute pentru oameni....

TUIASI scoate la concurs peste 2.000 de locuri la sesiunea de toamnă a admiterii 2026

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) anunță deschiderea înscrierilor pentru sesiunea de toamnă a admiterii la anul universitar 2026-2027. Cea mai veche școală de inginerie din țară scoate la concurs peste 2.000 de locuri la studiile de licență, master și...

Elevii ar putea rămâne fără burse sociale în vacanțe

Bursele sociale ale elevilor ar putea fi plătite doar în timpul cursurilor, nu și în vacanțe. Este schimbarea prevăzută într-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației, cu doar două săptămâni înainte de începerea noului...

Un elev de clasa a IX-a care nu ducea lipsă de nimic vindea droguri altor liceeni din Pașcani. Urmărindu-l pe puști, anchetatorii au pescuit...

Un puștan de-a IX-a a devenit dealer de droguri pentru alți liceeni din Pașcani. Băiatul nu avea niciun motiv concret pentru a vinde droguri. Nu-i lipsea nimic de acasă, era integrat social și nici nu era dependent de droguri...
Paşcani
cer fragmentat
19.7 ° C
19.7 °
19.7 °
64%
2.6m/s
0%
mie
28 °
J
37 °
vin
40 °
S
39 °
D
31 °

Niciun articol afișat