Evenimente religioase importante pe 1 iulie. IPS Teofan resfinteste Biserica Sfantul Gheorghe de la Hirlau

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Evenimente religioase importante pe 1 iulie. IPS Teofan resfinteste Biserica Sfantul Gheorghe de la Hirlau

In anul Centenarului Marii Unirii, mai multe biserici vor fi sfintite sau resfintite. Doua evenimente de acest fel vor avea loc pe 1 iulie in orasul Hirlau si in localitatea Iorcani, din comuna Tatarusi.

La Biserica Sfantul Gheorghe din orasul Hirlau va avea loc o resfintire, iar slujba va fi oficiata de I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, împreună cu I.P.S. Mitrofan, Mitropolit de Lugansk si Alchevsk – Ucraina, înconjurați de un sobor format din peste 25 de preoți și diaconi.

Raspunsurile la strană vor fi date de corul Basileus al Seminarului Liceal Ortodox Sfântul Vasile din Iași.
Program:
8:00 – Primirea Arhiereilor
8:15 – Slujba de resfințire
9:00 – Sfânta Liturghie
11:00 – Slujba de pomenire a ctitorilor
11:30 – Desemnarea distincțiilor de vrednicie
12:00 – Agapa

După încheierea slujbei, toți cei prezenți se vor putea închina, trecând prin Sfântul Altar.
Biserica a fost construita de catre Sfantul Voievod Stefan cel Mare in anul 1492, iar sub peretii lacasului de cult se afla temeliile a altor doua constructii.

Este inclusa pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 si este parte a ansamblului Curții domnești, alături de ruinele acesteia.

Tot in ziua de 1 iulie 2018, va fi mare sarbatoare si in comuna Tatarusi. Preasfințitul Calinic Botoșăneanul va sfinți Altarul de vară al Parohiei Iorcani, de la Biserica Sfantul Dumitru.

PULSUL ZILEI

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi „Săgeți albastre”, din lotul de 50 pentru CFR Călători

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi "Săgeți albastre", din lotul de 50 pentru CFR Călători "Electroputere VFU Pașcani, membru Grampet Group, a finalizat cu succes serviciile de revizie capitală de tip R9 la automotorul AM2018. Este vorba despre unitatea...

CNAIR confirmă lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și locul unde sunt acestea montate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a confirmat pentru ProMotor lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și localitățile unde vor fi acestea amplasate. CNAIR a demarat, în 2025, un proiect de...

Senatorul pășcănean Lucian Rusu, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României

Senatorul liberal Lucian Rusu a preluat functia de reședinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, conform unui comunicat de presă. "Am primit cu responsabilitate votul de astăzi al colegilor senatori pentru preluarea funcției de președinte al Comisiei pentru afaceri europene...

Noi reguli pentru sănătatea mintală a angajaților. Companiile ar putea fi obligate să evalueze zilnic nivelul de stres și volumul de muncă

Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din cadrul Parlamentului European a solicitat oficial Comisiei Europene elaborarea unui proiect de lege dedicat gestionării riscurilor psihosociale în mediul profesional. Scopul acestei demers este crearea unui cadru unic de norme minime...

Cum îți faci cont ROeID direct de pe telefon. Pașii necesari pentru accesarea serviciilor publice online

Contul ROeID, prin care utilizatorii își pot dovedi identitatea pentru accesarea serviciilor publice disponibile online, poate fi creat direct de pe telefonul mobil. Înregistrarea presupune verificarea datelor din cartea de identitate și parcurgerea unor etape de confirmare cu ajutorul...

Tot mai mulți români sunt respinși de bănci când vor să facă credite. De ce salariu e nevoie pentru un apartament de 75 de...

ezvoltatorii imobiliari și brokerii de credite se plâng că tot mai puțini români reușesc să acceseze credite pentru locuințe. Una din două persoane care aplică pentru un credit este respinsă de bancă, potrivit observatornews.ro. Veniturile potențialilor clienți nu mai țin ritmul...

S-a urcat beat la volan, a depășit o coloană de mașini, apoi a provocat un accident rutier

Un tânăr de 25 de ani s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier. Acesta a plecat de la fața locului, iar atunci când a ajuns pe mâna polițiștilor oamenii legii aveau să afle că este...

Târgul agroalimentar „Bunătăți la Iași” reunește producătorii locali la mijlocul lunii septembrie. Unde va avea loc evenimentul

Zeci de producători locali își vor prezenta marfa la târgul agroalimentar „Bunătăți la Iași”, un eveniment programat pentru perioada 12-13 septembrie 2026. Potrivit organizatorilor, expoziția cu vânzare se va desfășura în curtea interioară a Direcției pentru Agricultură Județeană Iași,...

Fără noile manuale la început de an școlar. Licitația pentru manualele de clasa a IX-a, încă nefinalizată cu doar câteva zile înainte ca elevii...

icitația pentru manualele școlare de clasa a IX-a nu este finalizată cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar 2026-2027. Potrivit statusului afișat la data de 2 septembrie în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura este împărțită...

Iubita răpită pentru 47.000 de euro era, de fapt, cu amantul într-un hotel: poliția a destrămat înscenarea în câteva ore

După ce și-a scăpat iubita din ochi timp de câteva minute, un bărbat a primit pe telefon fotografia acesteia, legată de un scaun și un mesaj de amenințare într-o română aproximativă, prin care i se cereau 47.000 de euro....
Paşcani
câțiva nori
23.9 ° C
23.9 °
23.9 °
57%
1.9m/s
100%
J
26 °
vin
28 °
S
31 °
D
23 °
lun
24 °

Niciun articol afișat