Evenimentul: „Pentru unii, a fi gunoier înseamnă cel mai înjositor lucru din lume – Pentru alţii, înseamnă o meserie de aur. Oamenii din mizerie! „

* trecem zilnic pe lângă ei * pe unii îi remarcăm pentru simplul fapt că prestează o muncă pe care niciunul dintre noi nu ar face-o * pe alţii, nici nu-i băgăm în seamă, fie pentru că îi percepem drept o categorie socială inferioară omului de rând, fie datorită faptului că deja au ajuns să facă parte din banalul cotidian

„Gunoierii” nu mai stârnesc demult simpatia ieşenilor, ale căror prejudecăţi continuă să se manifeste chiar şi în plin secol XXI. Evident, situaţia este una aberantă şi incorectă, iar ceea ce este şi mai grav constă în faptul că nimeni nu se mai oboseşte să remedieze imaginea proastă pe care operatorul de salubritate – termenul corect, nu cel de gunoier – o are în ochii celorlalţi.

Puţini sunt cei care încă mai cred în veridicitatea expresiei „munca nu este o ruşine, indiferent ce-ai face”. Din această categorie fac parte angajaţii Salubris, oamenii care, echipaţi în combinezoane verzi sau purtând simple veste reflectorizante, au sarcina de a menţine oraşul curat. Sigur că niciunul dintre cei cu care am stat de vorbă nu spune că prestează acest serviciu din plăcere. De regulă, ei provin din medii sărace, nu au prea multă şcoală, prin urmare e de la sine înţeles că piaţa locurilor de muncă nu le-a dat posibilitatea de a alege. „Şefu’, tot ceea ce contează este să am un serviciu. Că dau cu mătura sau car ceva, tot muncă necalificată se cheamă. La altceva nu mă pricep, am făcut doar patru clase. Măcar aici am carte de muncă. La patron, aş fi muncit la negru. Şi pe mai puţini bani”, ne spune Costel. Nu este câtuşi de puţin deranjat de faptul că mulţi trecători se uită la el ca la ultimul om. „Apoi asta nu-i de ieri. Întotdeauna măturătorii au fost priviţi rău de oameni. De-ai şti matale câţi ne înjură… Că fac praf, că nu pot trece de mine cu maşina. M-am obişnuit”, ne mai spune omul, care ne mai convinge de faptul că pe lângă puterea de a trece peste vorbele rele, are şi destul de mult tupeu. „Dacă-mi dai o ţigară mai stau de vorbă cu matale”. Îi facem pe plac, convinşi fiind de faptul că n-ar da 10 lei pe un pachet.

Continuare pe www.evenimentul.ro

PULSUL ZILEI

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI Vezi în direct aici petitiile discutate si voturile membrilor din comisia de circulație. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte. https://www.youtube.com/watch?v=8SGkjyDkI4g

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2026: de ce este sărbătorită și care este tema din acest an

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este marcată în fiecare an între 4 și 10 octombrie, perioadă dedicată explorării Universului, științei și tehnologiilor spațiale. În numeroase țări sunt organizate evenimente educaționale și activități menite să aducă publicul mai aproape de...

Patru zile libere consecutive de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026. Cine beneficiază de minivacanță

Sfârșitul lunii noiembrie aduce o minivacanță pentru salariații care lucrează de luni până vineri. În 2026, sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României sunt celebrate luni, respectiv marți, astfel că perioada de repaus din weekend se prelungește până...

Ce venituri sunt neimpozabile în România. Condițiile și excepțiile pentru moșteniri, donații și despăgubiri

Ajutoarele cu destinație specială, anumite indemnizații, bursele și despăgubirile se numără printre veniturile pentru care persoanele fizice nu datorează impozit pe venit, potrivit Codului fiscal. Legea include și sumele sau bunurile primite prin moștenire ori donație, dar prevede reguli...
Paşcani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
50%
1.7m/s
0%
mie
24 °
J
27 °
vin
25 °
S
19 °
D
21 °

Niciun articol afișat