În weekendul care tocmai a trecut, în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi au ajuns mai mulţi copii care au fost victime ale unor accidente rutiere grave. Patru minori cu vârste între 4 şi 13 ani au ajuns la spital în cursul zilei de sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc la Mogoşeşti-Siret, toţi fiind pasageri.
„După investigaţii multiple din partea unei echipe multidisciplinare, unul dintre copii a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, având nevoie de consult şi tratament de specialitate. Ceilalţi trei au rămas internaţi la noi în spital, având contuzii multiple, însă fără risc vital“, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt de la Spitalul de Copii.