Experiențe de viitor pentru tinerii din Pașcani. Au experimentat alături de mentori și s-au hotărât ce carieră vor urma

După ce au făcut parte dintr-un proiect inițiat de o fundație din Elveția și au putut experimenta meseriile visate, încă de mici, 12 copii din Pașcani au prins curaj trăind experiențe unice alături de mentori și se gândesc serios să îmbrățișeze o carieră în domeniile dorite. Sâmbătă seara la final de proiect și-au împărtășit emoțiile și lecțiile de viață, fiind premiați de organizatori.
IMG_20151121_181335
Moment emoționant pentru o parte din copiii care au făcut cunoștință cu meseria visată, la sfârșitul săptămânii trecute: sâmbătă seara începând cu orele 18.00 Clubul Copiilor a găzduit întâlnirea de feed-back din cadrul proiectului ”Ziua Ștafetei”, sub îndrumarea Asociației pentru educație durabilă ”Sfânta Maria” din Pașcani. Copiii din proiect, alături de părinți, organizatori și mentori au împărtășit experiențele trăite.
IMG_20151121_181951 - Copy
Unii au văzut ce presupune munca de actor, de învățător, de grafician, doctor sau avocat, iar mentorii care au răspuns propunerilor au fost atât din Pașcani cât și din Iași. Cei mai mulți copiii au avut ocazia să vadă partea activă a meseriilor visate, cea care presupune cunoștințe aprofundate în domeniu și multă muncă, fiind impresionați de complexitatea și dificultatea activităților, în comparație cu imaginea generală pe care o aveau până atunci despre domeniile abordate.

Mentorii au fost și ei încântați de faptul că ucenicii aflați în grija lor au fost interesați să învețe mai multe despre domeniile în care ei lucrează, felicitând ideea proiectului și șansele de experimenta pe care copiii le primesc prin astfel de inițiative.
IMG_20151121_182144
Sfârșitul întâlnirii a fost marcat de premierea participanților, Carmen Tcaci și Maria Vatamanu în calitate de organizatori ai activităților, felicitând pe toți cei care au contribuit la buna desfășurare a proiectului.

Precizăm că întâlnirea de sâmbătă a încheiat a IV-a ediție proiectul “Ziua Ştafetei – acum decid eu”, susținut financiar prin Fundația ”Terre des hommes”, în parteneriat cu Asociația pentru educație durabilă ”Sfânta Maria” din Pașcani, iar de activitățile de mentorat în sistem gratuit prin bunăvoința colaboratorilor, au beneficiat 12 copii de gimnaziu și liceu de la Liceul Economic ”Nicolae Iorga” din Pașcani și de la Cercul de Chimie Experimentală de la Clubul Copiilor.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
48%
5m/s
100%
D
25 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat