„Matematic, în patru săptămâni nu mai avem nimic”. Aceasta este concluzia dură a președintelui Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, după ce a analizat declarațiile contradictorii ale ministrului Energiei, Bogdan Ivan. De la debutul războiului, raportările oficiale privind stocurile strategice au scăzut constant, lăsând România într-o vulnerabilitate extremă. Expertul atrage atenția că locațiile „secrete” ale petrolului românesc depozitat în UE și birocrația de transport ar putea lăsa stațiile de alimentare fără carburanți în plină criză mondială.
Expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, avertizează că, la aproape două săptămâni de la debutul celei mai mari crize mondiale a petrolului, din cauza unei „scăpări” într-un document, „aflăm că stocurile strategice de produse petroliere de fapt există, dar nu sunt în țară, dar de fapt sunt pe hârtie, dar de fapt acum intenționăm să controlăm dacă ele există”.
Potrivit expertului, lipsa de transparență privind țările unde s-ar afla aceste stocuri poate fi interpretată ca „o problemă reală de stocuri sau aprovizionare care este ascunsă publicului”.
Pe de altă parte, spune expertul, „cererea de declarare a unei stări de urgență ar putea sugera că există temeri privind disponibilitatea reală a stocurilor petroliere sau accesul rapid la ele”.
„În acest caz, problema nu ar mai fi prețul combustibilului, ci securitatea energetică a României. Această ipoteză devine relevantă în contextul în care o parte importantă a stocurilor strategice este depozitată în afara României, există mecanisme de delegare și ticketing, iar informațiile publice despre localizarea și accesibilitatea reală a acestor stocuri sunt limitate”, consideră expertul.
