Șezătoare la Poienița cu momente deosebite și invitați speciali

Zi de sărbătoare, cântece și joc azi la Vînători: în fața Centrului de Consiliere din Hârtoape-Poienița a avut loc o șezătoare la care au participat în jur de 150 de săteni de toate vârstele.

Inițiativa face parte dintr-un proiect UNICEF cu denumirea ”Niciun copil invizibil”, implementat în 2011 de 4 comune : Ceplenița, Dolhești, Mironeasa și Vînători, prin care se urmărește implicarea copiilor din familiile defavorizate în comunitate și ajutarea lor prin diferite mijloace educaționale, sociale și materiale.

Deoarece este vorba despre un parteneriat între comune, la eveniment a participat și un grup din Ceplenița format din 35 de copii de la școlile din comună, profesori, învățători și bineînțeles, bătrânii satului. Gazdele au fost reprezentate de elevi și foști elevi de la Școala din Hîrtoape, îndrumați de învățătoarea Daniela Tarcan.

Copiii înbrăcați în frumoase costume populare, au cântat și au dansat, acompaniați de fluier, au spus poezii, proverbe și zicători, amintind celor prezenți prin port și voie bună, tradițiile de altădată.

Nici bătrânii nu s-au lăsat mai prejos, Elena Antohi, amintind tinerilor pe lângă amuzantele strigături sau vorbe cu tâlc și importanța practicării meșteșugurilor, care înfrumusețeau viața și casele oamenilor prin confecționarea unor obiecte deosebite și necesare în gospodărie.

Cel mai interesant moment susținut de grupul de copiii a fost ”dansul ploii”, ritual străvechi, realizat pe timp de secetă, prin care ”paparudele” invocau ploaia.

Invitații speciali ai evenimentului au fost 4 artiști ai Grupului Gheorghe Jitaru, care au încântat publicul satului cu 5 piese cunoscute din repertoriul lor de muzică populară.

Gheorghiță Jitaru, liderul grupului, originar din Vînători, a fost acompaniat de colegii săi, Gheorghe Lupu, Gigi Moroșanu și Neculai Grigoroaia, reușind să anime atmosfera și să-i determine pe tinerii satului să iasă la joc și să încingă o horă cu strigături.

Cântărețul, care nu a mai fost de 6 ani pe meleagurile părintești, emoționat, a promis că-i va ajuta pe cei mai tineri și-i va îndruma dacă vor dori să urmeze o carieră muzicală, menționând că, de fiecare dată, revine cu mare drag în locurile unde s-a născut și a crescut.

La sfârșitul șezătorii a fost organizată o masă festivă în valoare de 1000 de lei, de către Primăria comunei Vînători,iar la eveniment au participat 3 preoți, 10 învățători, 5 profesori și 15 reprezentanți ai administrației locale.
Proiectul are ca beneficiari copii din cele 4 comune,câte 40, 50 la fiecare activitate, iar valoarea sa totală este de 12 mii lei, 10 mii fiind contribuția UNICEF, iar 2000, cofinanțare din partea primăriei.

PULSUL ZILEI

Biserica Domnească de la Ruginoasa a primit aviz favorabil pentru restaurare

Biserica Domnească de la Ruginoasa, veche de peste două secole și legată direct de istoria lui Alexandru Ioan Cuza, face un pas important spre restaurare * documentația tehnică a primit aviz favorabil în septembrie 2026 * în același județ,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 30 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 30 SEPTEMBRIE 2026 Vezi aici proiectele de hotărâre discutate și votate de legislativul local. https://www.youtube.com/watch?v=P5HocaDnRNs

Șoferii vor fi opriți pentru anchete de trafic la Pașcani și Moțca. Prima verificare din zonă a avut loc la Maxut

Șoferii care circulă pe drumurile naționale din zona Pașcaniului trebuie să știe că, în perioada următoare, unele mașini vor fi oprite pentru scurte anchete privind traficul rutier. Acțiunile fac parte dintr-un studiu național derulat de CNAIR pentru a afla...

Când o simplă răceală nu mai este doar o răceală. Ce simptome ar trebui verificate la ORL (P)

Nas înfundat, durere în gât, urechi înfundate sau dureroase, tuse, respirație pe gură ori sforăit. Sunt simptome pe care mulți le pun pe seama unei răceli și așteaptă să treacă. Uneori trec. Alteori însă, faptul că reapar sau persistă...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 30 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 30 SEPTEMBRIE 2026 - VIDEO Vezi proiectele de hotârăre ce vor fi dezbătute și votate în ședință de legislativul local, în direct, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=MYfpJYy79Y0

Descindere în Mogoșești Siret: un tânăr reținut după ce ar fi făcut retururi fictive la easybox – VIDEO

Descindere în localitatea Mogoșesti Siret într-un dosar de fals informatic și fraudă informatică în formă continuată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat, pe 28 septembrie, o percheziție domiciliară la...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7

Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7. La Pașcani și la Consiliul Județean, însă, de 6 ani, administrația PNL se împiedică prin birouri. ❗️După atâția ani, iesenii tot aud aceeași placă: “Se face PUZ-ul.” „Se...

Concurs de șah, de Ziua Educației, la Școala Gimnazială Ion Creangă Târgu Frumos

De Ziua Educației, 5 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Ion Creangă din orașul Târgu Frumos va avea loc un concurs de șah. Competiția dedicată sportului minții se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă de la clasele pregătitoare...

„Nocturna Bibliotecilor”, proiect cu tradiție la biblioteca Târgu Frumos pe 2 octombrie

𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝟮 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, vă invităm 𝗹𝗮 𝗡𝗼𝗰𝘁𝘂𝗿𝗻𝗮 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝟮𝟬𝟮𝟲! Primăria Târgu Frumos și 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 „Universul Cunoașterii” vă așteaptă la o întâlnire cu basme și 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆, 𝗷𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶, expoziții, schimb de cărți 𝘀̦𝗶 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 pentru copii și adulți, la sediul bibliotecii,...

Astăzi este ultima zi pentru plata taxelor locale. Contribuabilii riscă penalități pentru întârziere

Atenție mare pentru toți contribuabilii din țară! Astăzi este termenul limită pentru achitarea celei de-a doua tranșe din impozitele locale pe clădiri, terenuri și mijloace de transport. Direcțiile de Impozite și Taxe Locale amintesc proprietarilor că depășirea acestei date atrage...
Paşcani
cer senin
19.4 ° C
19.4 °
19.4 °
44%
2.8m/s
0%
mie
19 °
J
18 °
vin
17 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat