Fără apă la bloc, în plină caniculă. Reprezentantul de scară a renunţat la contract, Primăriei nu îi pasă, locatarii se ceartă între ei

Soluţia „reprezentanţilor de scară” pentru citirea apometrelor, împărţirea şi plata consumurilor îşi arată limitele. Locatarii pot rămâne oricând fără apă, dacă cel care şi-a asumat aceasta responsabilitate renunţă la obligaţii şi contractul cu furnizorul de servicii. Situaţia se complică şi mai mult atunci când nimeni nu mai vrea să îşi asume astfel de obligaţii de cele mai multe ori din cauza datornicilor iar atunci când se caută soluţii alternative, locatarii sunt împărţiţi în mai multe tabere, în funcţie de interesul manifestat şi banii pe care îi au pentru a face investiţii. Aşa se întâmplă, de exemplu, la blocul Z1, scara C, din Paşcani. De câteva săptămâni de zile, 40 de familii nu au apă în apartamente. Reprezentantul de scară a renunţat la contract şi în consecinţă, operatorul a înterupt furnizarea. Printre ei sunt şi mulţi oameni în vârstă, unii care nu se pot deplasa. Adevărate tragedii, în plină caniculă, în timp ce funcţionarilor şi reprezentanţilor Primăriei Paşcani, nu le pasă.

Situaţie disperată blocul Z1, scara C, de pe strada Moldovei, din municipiul Paşcani. 40 de familii nu au apă în apartamente de circa două săptămâni, din cauza datornicilor şi a faptului că nu mai sunt reprezentaţi legal de nici o persoană.

Oamenii cară cu maşinile zeci de bidoane de apă de la izvoarele din oraş, pentru a-şi asigura strictul necesar. Mai grav este că, mulţi dintre locatari sunt bătrâni sau bolnavi şi nu au pe nimeni să îi ajute.
Un domn abia se mişcă şi nici soţia lui nu stă prea bine cu starea de sănătate. Plătesc celor mai tineri să le aducă în apartament bidoane cu apă pentru menaj.
A lucrat 40 de ani ca militar şi nu s-a gândit niciodată că va ajunge la bătrâneţe şi nu va avea de unde să ia o lingură de apă, spune păşcăneanul. Cu lacrimi în ochi, îşi varsă amarul şi cere să fie ajutat.
Astăzi, oamenii au ieşit în faţa blocului pentru a-şi spune oful. Sunt revoltaţi şi supăraţi, pentru că autorităţile locale permit această situaţie şi nu iau măsuri pentru a găsi o soluţie. Au anunţat că vor ieşi şi în stradă, să protesteze.
Au ajuns în această situaţie, după ce o persoană a renunţat să îi reprezinte. Mai mult, din cele spuse de unii locatari, în ultimii doi ani, oamenii au plătit ce au consumat, însă nu li s-ar fi facturat şi eventualele penalităţile. Astfel, s-au adunat sume restante.

Cum nici un locatar nu vrea să îi reprezinte, societatea ieşeană, Apavital Iaşi, nu a mai putut furniza apă, deoarece nu a avut nici un contract în baza cărora să factureze serviciile oferite.

Fără asociaţie de proprietari, fără reprezentat legal sau branşamente individuale, scara de bloc a rămas în aer. Dacă oamenii optează pentru una dintre cele trei variante, apa va curge din nou la robinete.

Pentru a-şi rezolva problema, oamenii au făcut o cerere către RAGCL Paşcani pentru a începe lucrările pentru instalaţii individuale. O nouă problema: muncitorii societăţii de termoficare pot începe lucrarea doar de la 1 august, din cauza numărul foarte mare de solicitări.

Chiar şi aşa, pensionarilor care locuiesc în scară respectivă li se pare o lucrare foarte scumpă, în condiţiile în care preţul porneşte de la 1.600 de lei/apartament, de la parter şi până la 2.200 de lei până la cel de-al 11-lea etaj, cât are imobilul. Tinerii însă, optează, pentru această varianta.
Potrivit celor spuse de directorul tehnic al RAGCL Paşcani, Sorin Nacuta, preţul ar fi unul justificat, ţinând cont de complexitatea lucrărilor.
Întrebaţi dacă ştiu de această situaţie şi ce măsuri vor lua, reprezentaţii Primăriei Paşcani au precizat că ei şi-au făcut datoria. Ar fi mediat cele două părţi, locatarii şi ApaVital Iaşi, şi doar atât. Nu s-a ajuns la nici o soluţie.
În toată această disperare, cineva vrea să îi ajute. În cursul zilei de mâine, la ora 18:00, este anunţată o şedinţa cu locatarii la care va participa şi consilierul local, Marius Pintilie, reprezentat al asociaţiei de proprietari Armonia (asociaţie care funcţionează foarte bine şi nu are datorii). El şi-a anunţat disponibilitatea de a-i ajuta pe locatari, pentru a găsi o soluţie legală în vederea reluării furnizării apei.

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
84%
2.2m/s
31%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat