Veşti proaste pentru familiile nevoiaşe din Hîrlău. În acest an nu vor primi tichetele sociale, atâta de aşteptate de cetăţenii care nu au ce pune pe masă cu prilejul sărbătorilor Pascale.
Decizia a fost luată în şedinţa extraordinară ce a avut loc miercuri, 6 aprilie începând cu ora 14.00 la sediul administraţiei locale.
Proiectul a fost iniţiat de vicepriamrul Radu Curcă, care a propus, în urma referatului întocmit de Compartimentul de asistenţă socială din cadrul Primăriei acordarea unui număr de 1000 de tichete în valoare de 45 lei fiecare, familiilor cu venit lunar de 400 lei pe membru de familie.
Consilierii din PNL au refuzat pe motiv că aceste familii ar nevoie de tichete de Crăciun, pentru că, cheltuilelie sunt mai mari. După discuţii aprinse, PNL-işti nu au votat proiectul.
Menţionăm că suma alocată de la bugetul local pentru tichetele sociale dăruite în perioada Sărbătorilor de Paşte şi Crăciun în 2016 este de 90 mii lei.