Femeile din Iaşi câştigă cu 1,3% mai puţin decât bărbaţii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Discriminarea faţă de gen pe piaţa locală se manifestă într-o formă ceva mai atenuată faţă de sudul ţării, acolo unde diferenţele sunt considerabile.

Discriminarea de gen la plata salariilor nu se manifestă la Iaşi atât de puternic ca în sudul ţării, în judeţele din apropierea Capitalei. Femeile care lucrează în judeţul Iaşi au primit, în medie, salarii nete cu 1,3 procente mai mici decât bărbaţii. La nivel naţional, diferenţa este mult mai mare, cel puţin în medie, de circa 7%, spune deputatul Andreea Paul, citând date pe 2015 ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Anul trecut, scriptic, salariul mediu net câştigat de un bărbat din judeţul Iaşi a fost de 1.810 lei, iar în cazul femeilor de 1.786 lei.

„Cele mai mari decalaje salariale au fost înregistrate în judeţele Ilfov şi Prahova, unde salariul mediu net al femeilor a fost în medie cu 500 de lei mai mic decât al bărbaţilor, adică cu aproape 25% mai puţin, în anul 2015. Judeţul Covasna este singurul judeţ din România în care femeile câştigă un salariu mediu net de 1.400 lei, egal cu cel al bărbaţilor. Doar că salariul mediu în acest judeţ este cu peste 450 de lei mai mic decât media naţională”, se arată într-un comunicat dat publicităţii ieri de parlamentarul PNL. Potrivit datelor INS, citate de Andreea Paul, în 11 judeţe din ţară, femeile au primit anul trecut un salariu mai mare decât al bărbaţilor: Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Călăraşi, Harghita, Neamţ, Ialomiţa, Vrancea, Satu Mare, Suceava, Botoşani şi Vaslui. Anul trecut, bărbaţii au avut câştiguri nete medii superioare femeile în majoritatea activtăţilor economice.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬̗𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞!

În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură din Senat am discutat subiecte diferite, dar care, privite împreună, vorbesc despre același lucru: cum facem ca România să fie mai bine conectată, mai sigură și mai competitivă. Discutăm despre transportul alternativ și despre...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Blestemul PNL. Marea infrastructură rutieră, blocată pe un segment vital din județul Iași. Liberalii nu dau semne că rezolvă

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Blestemul PNL. Marea infrastructură rutieră, blocată pe un segment vital din județul Iași. Liberalii nu dau semne că rezolvă Tronsonul Tg. Frumos – Lețcani, adică 28 de kilometri din Autostrada „Unirii” (A8: Ungheni – Iași – Tg....

Când rămâi fără permis pentru neacordarea priorității. În ce situații se suspendă dreptul de a conduce pentru 60 sau 90 de zile

Neacordarea priorității poate lăsa un șofer fără dreptul de a conduce chiar dacă nu se produce un accident. Codul rutier prevede suspendarea permisului pentru 60 de zile dacă nu acordă trecerea unui vehicul care are prioritate sau unui pieton...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. UE analizează renunțarea la schimbarea ceasurilor: Ce urmărește cel mai recent studiu

România va trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute. Regula rămâne în vigoare, deși Parlamentul European a votat în 2019 pentru eliminarea schimbării...

Catalogul electronic devine obligatoriu de anul viitor în toate școlile: „Poți să pui note, situații. Părintele află în timp real”

Peste un an, catalogul electronic devine obligatoriu în toate școlile din România. Cele care își permit folosesc aplicații dezvoltate de firme private. Platforma publică, care va susține toate informațiile despre situația școlară a elevilor este în întârziere. Ministerul Educației...

Cele mai populare nume de copii în România. Schimbările din ultimii 20 de ani, cu surprizele recente de origine biblică

Andrei este cel mai întâlnit nume de băiat în rândul copiilor născuți în ultimii 20 de ani, iar Maria conduce clasamentul la fete.  Numele clasice rămân preferatele românilor, chiar dacă în ultimii ani au apărut multe inspirate din alte țări....

Iată cine sunt victimele accidentului de la Brătești. Un tânăr de 21 de ani, mama și sora lui de 8 ani s-au stins

Au apărut noi informații despre victimele accidentului cumplit produs miercuri, 23 septembrie, pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în comuna Stolniceni-Prăjescu, scrie ziaruldeinteres.ro. La volanul BMW-ului se afla Vlad Petrache, un tânăr de 21 de ani din Miroslovești. Acesta...

Benzina și motorina, la prețuri record. Ar putea urma falimente în serie și concedieri

Şi încă o lovitură în buzunar! Benzina şi motorina au ajuns la un maxim istoric. Benzina a trecut de 10 lei, iar motorina se apropie de 11. Asta înseamnă că şoferii din România plătesc zilnic 71 de milioane de...

Trei autospeciale noi pentru Jandarmeria Iași, printr-un proiect european

Jandarmeria Iași își consolidează capacitatea de intervenție și protecție prin achiziționarea a trei autospeciale de 8+1 locuri, cumpărate în cadrul proiectului european CQB GUARD, cod ROMD00133. Noile autovehicule au intrat în dotarea instituției și vor fi utilizate, în principal, pentru...

Programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva 2026

Iașul se pregătește din nou să devină loc de pelerinaj pentru sute de mii de oameni. În fiecare toamnă, credincioși din toate colțurile țării, dar și din străinătate, vin aici pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva,...
Paşcani
câțiva nori
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
50%
4.3m/s
0%
J
16 °
vin
17 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat