Sâmbătă are loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din sudul Australiei, sudul Africii, sudul Americii de Sud, Pacific, Atlantic, Oceanul Indian şi Antarctica.
O eclipsă neobișnuită
Eclipsa totală de Soare din 4 decembrie 2021 este a 14-a eclipsă totală de Soare din secolul al XXI-lea. Faza totală a eclipsei nu va putea fi observată decât de pe suprafaţa Atlanticului de Sud, apoi va trece peste Antarctica Occidentală, şi va lua sfârşit în extremitatea sudică a Pacificului. Va putea fi observată şi ca o fază parţială foarte slabă, din sudul Africii şi din sud-estul Australiei.
Când va fi următoarea eclipsă de Soare
Ultima eclipsă de Soare a fost una inelară/parţială şi a avut loc în 10 iunie 2021, care a putut fi observată şi din România ca o eclipsă parţială de Soare.
Următoarea eclipsă de Soare va fi una parţială, va avea loc pe 30 aprilie 2022 şi va putea fi observată din sud-estul Pacificului şi sudul Americii de Sud, potrivit www.astro-info.ro.
O eclipsă de Soare se produce întotdeauna la Lună Nouă (LN), deci când Soarele este conjunct cu Luna, potrivit surselor citate.
O eclipsă totală de Soare la 40 de ani
Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: parţiale, inelare şi totale. Avem cam o eclipsă totală la 40 de ani, vizibilă din aceeaşi regiune de pe pământ. Cele parţiale sunt mai dese şi se produc atunci când Luna trece peste discul Soarelui, neacoperindu-l complet.
Atunci când lungimea axei conului de umbră al Lunii este mai mică decât distanţa Pământ-Lună, vârful conului de umbră fiind situat între două corpuri, se produce o eclipsă inelară de Soare. Pentru punctele terestre aflate în domeniul delimitat de prelungirea conului de umbră va avea loc o eclipsă inelară de Soare, din aceste puncte fiind vizibil un inel periferic al Soarelui.
O eclipsă totală de Soare este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice şi are o fază parţială şi o fază de totalitate. O eclipsă totală de Soare este importantă pentru că discul Soarelui este complet acoperit, în aşa fel încât specialiştii pot studia coroana solară. Cu cât activitatea solară este mai intensă, cu atât coroana solară este mai spectaculoasă şi multitudinea de fenomene solare mai interesante. E vorba de explozii şi protuberanţe solare, care pot fi studiate, filmate şi fotografiate. Instrumentele, numite coronografe, se folosesc pentru simularea unei eclipse, pentru a putea fi studiată această coroană, dar ele nu pot face ce face Luna. Ea acoperă atât de bine discul solar dintr-o pură coincidenţă: este de circa 400 de ori mai mică decât Soarele, dar este tot de circa 400 de ori mai aproape de noi decât Soarele. Rezultatul: cele două astre apar pe cer cu un diametru aproape identic. Deci, fără această coincidenţă, nu ar mai avea loc eclipse de Soare.
Cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului trecut
În secolul trecut au avut loc 70 de eclipse, care s-au produs, în medie, o dată la 18 luni, şi din care puţine au putut fi observate cu atenţie, deoarece majoritatea nu au fost vizibile decât de pe mare sau din regiuni greu accesibile, precum Antarctica sau Groenlanda.
Cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului trecut a fost cea din 20 iunie 1955, şi a durat şapte minute şi şapte secunde. Arcul luminos a fost vizibil de pe oceanele Indian şi Pacific şi până în Asia de sud-est şi Filipine. Ultima eclipsă totală vizibilă din majoritatea ţărilor Europei Occidentale a avut loc în 1961, însă britanicii nu au mai avut parte de un asemenea eveniment astral din 1927. Finlanda şi fosta URSS au fost martorii unei eclipse totale de Soare în 1979. America de Nord a avut mai mult noroc.
Numeroşi canadieni şi locuitori ai nord-vestului Statelor Unite au putut asista, în 1979, la o eclipsă totală, iar americanii de la Atlantic au putut urmări un fenomen similar în 1970. În timp ce majoritatea regiunilor Pacificului nu prea au fost lipsite de spectacolul eclipselor totale, în Japonia un astfel de fenomen nu s-a mai întâmplat din 1943. O eclipsă totală de Soare a avut loc în 16 februarie 1998 şi a fost vizibilă din Insulele Galapagos, din America Latină şi din Caraibe.
Există consemnări ale eclipselor cu cel puţin 4.000 de ani înainte de Hristos. Primele observaţii serioase au fost făcute în urmă cu două milenii şi jumătate de babilonieni, apoi astronomul grec Ptolemeu a elaborat, către anul 150 al erei noastre, veritabile calcule.
În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că soarele sau luna au fost înghiţite de balaur sau de dragon. Dispariţia Soarelui în plină zi era identificată cu cele mai teribile evenimente, ca de exemplu moartea unui mare conducător, declanşarea sau întreruperea unui război.
În Grecia antică, cei ce îndrăzneau să spună că eclipsa se produce prin interpunerea Lunii sau a Pământului erau arşi de vii. Se credea că eclipsa se datora puterii unor formule magice. Aztecii posteau de frică în timpul eclipsei, femeile se flagelau, iar fetele îşi luau sânge din braţ.
În India, se spunea că, la eclipsă, un demon îşi întinde ghearele negre peste aştri, vrând să-i smulgă. Chinezii credeau, pe vremuri, că eclipsele sunt pricinuite de un geniu al răului, care acoperă Soarele cu mâna dreaptă şi Luna cu mâna stângă. Şi francezii credeau că eclipsele sunt semne prevestitoare de rău.
Marea eclipsă din 1033 a fost socotită ca o premoniţie a morţii regelui Robert, iar cea din 1074, ca o prezicere a conspiraţiei lorzilor Catesby şi Percy din Anglia. În antichitate armatele refuzau să lupte din cauza unei eclipse.