Festivalul de datini şi obiceiuri de la Tătăruși – GALERIE FOTO SI VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de la Tătăruși a avut sarea şi piperul specific unui asemenea eveniment. Zeci de formaţii din zona Moldovei au venit în comună. Nu au lipsit diplomele de excelenţă, artificiile şi un spectacol artistic oferit de artiştii din Chişinău. Alături au fost şi primarii din comunele învecinate care au transmis mesaje.

festival tatarusi

La cea de-a XX a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă de la Tătăruși s-au dat diplome, s-a cântat şi dansat şi după mai bine de şase ore evenimentul s-a încheiat cu un foc de artificii.

La amiază, în jurul orei 12.00 au început să sosească alaiurile şi cetele de colindători, peste 30 la număr din judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi şi Republica Moldova. Ei au mers până la căminul cultural. În tot acest timp, pe margine, zeci de oameni imortalizeau momentul prin fotografii.

Tot în cadrul acestui eveniment oamenii satului care au ajutat la organizarea acestui Festival au fost răsplătiţi cu diplome în semn de preţuire şi recunoştinţă. Ele au fost înmânate de primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub. Este vorba despre viceprimarul Gheorghe Dima, Dumitru Gafiţa, Ionel Ghiban, Valentin Tălpălaru, Adrian Ardeleanu, Grigore Vasiliu.

La Festival au fost prezenţi şi primarii din comunele din împrejurimi, cum ar fi Miroslovesti, Cioharani, Valea Seacă, Lespezi, A. I. Cuza, Dolheşti, Dolhasca. Unii dintre ei purtau costume populare. Ei au felicitat şi mulţumit organizatorilor, dar au transmis şi urări pentru aceste sărbători.

Apoi, până la lăsatul întunericului, formaţiile au cântat, dansat şi au făcut jocul măştilor.

Invitatul special a fost formaţia din Republica Moldova – „Ştefan Vodă”.

La final cei prezenţi au asistat la un frumos foc de artificii.

 

PULSUL ZILEI

Pădurar găsit decedat într-o pădure din Sirețel

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care lucra ca pădurar în cadrul unui ocol silvic privat, a fost găsit decedat vineri după-amiază, 3 iulie 2026, într-o zonă împădurită din comuna Sirețel. Descoperirea a fost făcută de un...

ARTIȘTI LA MICROFON – CÂNTĂ PE MARILE SCENE ȘI CU ORCHESTRE DE RENUME – ANASTASIA CIOBANU 

La 16 ani, Anastasia Ciobanu mi-a amintit că pasiunea nu are vârstă. https://youtu.be/t5G8tlOylbY?si=4OF7SGjl8QQCdg2L Avea doar cinci ani când muzica a devenit parte din viața ei. Un an mai târziu a ales drumul folclorului, iar de atunci fiecare scenă, fiecare cântec și...

Cum explică primarul Pașcaniului înjumătățirea banilor pentru mâncarea săracilor și a listei beneficiarilor

Noul sistem de protecție socială al Primăriei Municipiului Pașcani a intrat deja în vigoare, cu numeroase semne de întrebare privind respectarea prevederilor legale și a drepturilor cetățenilor săraci. Este vorba despre programul social intitulat „Sprijin alimentar comunitar pentru persoanele...

CSM Pașcani a promovat dar rămâne săracă. „Compromisurile” primarului pentru supraviețuire

CSM Pașcani a promovat, dar rămâne săracă. Compromisurile primarului pentru supraviețuire Municipiul Pașcani are din nou echipă în Liga a III-a de fotbal, dar nu are suficienți bani să o întrețină. Conducerea clubului și antrenorul echipei au solicitat un buget...

„Pedeapsa” unui șofer care circula cu 112 km/h prin Târgu Frumos – trei luni pieton

IPJ Iași: ACȚIUNI PRIVIND COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIEREÎn ziua de 2 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de...

Injecții pentru slăbit, vândute la mica înțelegere în farmacii, fără rețetă. Piața neagră s-a extins pe internet

Medicamentele injectabile pentru slăbit au fost dezvoltate inițial pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Ulterior, eficiența lor în tratarea obezității a dus la aprobarea utilizării și pentru persoanele care suferă de această maladie. Însă tratamentul poate fi...

Valul de căldură se întensifică în România în următoarele săptămâni. Cum va fi vremea la început de august

Luna iulie va fi mai caldă decât în mod obișnuit, când valul de caniculă se va intensifica, cu precipitații puține în mare parte a țării, arată prognoza meteo pe patru săptămâni. Săptămâna 06.07.2026 - 03.08.2026 Valorile termice vor fi ușor mai...

Autostrada Bacău – Pașcani intră pe ultima sută de metri, dar termenul din 2026 începe să se clatine

Promisiunea unei autostrăzi continue între Ploiești și Pașcani până la sfârșitul lui 2026 devine tot mai puțin probabilă. CNAIR admite că ultimii 28 km ar putea fi deschiși abia în 2027, în timp ce datele companiei arată că alți...

Incendiu la Centrul de Plasament Sfântul Stelian din Pașcani. Opt angajați s-au autoevacuat – VIDEO

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la subsolul Centrului de Plasament Sfântul Stelian din municipiul Pașcani, de pe strada Mihail Kogălniceanu. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului și evacuarea fumului din clădire. La sosirea echipajelor, în...

Incendiu de vegetație uscată în municipiul Pașcani – intervenție în desfășurare

Comunicat: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona depoului din municipiul Pașcani. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și...
Paşcani
cer fragmentat
20.1 ° C
20.1 °
20.1 °
53%
2.7m/s
0%
S
20 °
D
27 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
27 °

Niciun articol afișat