Festivalul „Din bătrâni, din oameni buni” a revenit după doi ani de pauză. Trofeul a fost câștigat de o tânără din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După doi ani de absență, festivalul-concurs de muzică populară „Din bătrâni, din oameni buni” a revenit în atenția publicului cu o ediție specială, desfășurată sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la Căminul Cultural din comuna Deleni. Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, evenimentul a readus în prim-plan tinere talente și obiceiuri muzicale autentice din zona Moldovei.

În concurs au urcat pe scenă 12 tineri interpreți, cu vârste între 15 și 25 de ani, care au prezentat repertorii tradiționale, acompaniați de Taraful „Rădăcini” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași. Repetițiile ansamblului au avut loc chiar în comuna Deleni, cunoscută drept o adevărată vatră folclorică a județului.

Trofeul festivalului a fost câștigat anul acesta de Sara Avasicii, o tânără interpretă din Pașcani, apreciată de juriu pentru autenticitate, prezență scenică și interpretarea pieselor tradiționale.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de momentele artistice oferite de Ansamblul Folcloric „Coragheasca” și Grupul vocal „Muguri de stejar”, ambele din Deleni. Publicul s-a bucurat și de un recital susținut de îndrăgitul interpret Mihai Hrincescu, venit special din comuna Arbore, județul Suceava.

Festivalul a fost organizat de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Iași, în parteneriat cu Consiliul Județean Iași și Primăria Comunei Deleni.

„Din bătrâni, din oameni buni” rămâne unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate tinerilor interpreți de muzică populară, contribuind la promovarea cântecelor vechi moldovenești și la creșterea noii generații de artiști care duc mai departe tradiția.

Spectacolul a fost transmis in direct pe canalul de Youtube si pagina de Facebook de televiziune locală BIT TV și poate fi revăzut și pe site-ul de știri bit24.ro.

 

PULSUL ZILEI

Salarii mai mari la CSM Pașcani

Conducerea CSM Pașcani a aprobat majorarea salariilor personalului cu cca. 10%.„Era nevoie ca salariile de la CSM s-a fie aliniate cu cele din Primăria Pașcani. Consiliul de Administrație a aprobat noua grila de salarizare și modificarea bugetului iar documentele...

Consultații ORL gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P) – VIDEO

Vești excelente pentru pacienții care au nevoie de un consult ORL! 📢 Începând cu 1 iulie, la Centrul Medical Unescu, consultațiile ORL pot fi efectuate GRATUIT prin CAS, în baza unui bilet de trimitere. https://youtu.be/21TeLQYLjFc Veți putea beneficia de consultații decontate la: 👩‍⚕️...

Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani , locul 11 in topul liceelor din județul Iași, după rezultatele la Bacalaureat 2026

Ziarul de Iasi a publicat un top al liceelor din județul Iași, in funcție de rezultatele obținute la Bacalaureat. În topul respectiv sunt două școli din municipiul Pașcani locul 11 - Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani (Medie Bac: 8,51;...

Lucian Smeu este noul Director General al Electroputere VFU Pașcani, parte din Grampet Group

Grampet Group, grup feroviar și operator logistic privat, anunță numirea lui Lucian Smeu în funcția de Director General al Electroputere VFU Pașcani, una dintre cele patru uzine din portofoliul său industrial. Începând cu luna iulie, el va coordona activitatea companiei...

Târgul de Sântilie, la Pașcani

In perioada 17 -19 iulie a.c. la Pașcani va avea loc a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari intitulat „Târgul de Sântilie”. Evenimentul va avea loc pe strada Ștefan cel Mare si Sfânt. Deschiderea va avea loc, în ziua...

Petițiile la Poliția Locală vor fi înregistrate

Poliția Locală din Pașcani va înregistra sesizările primite de la cetățeni. Mai exact, fiecare petiție trimisă pe e-mail sau în scris va primi un număr de înregistrare pe baza căruia puteți urmări parcursul și modul de soluționare. Primarul...

Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026

Comunicat: Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026 După interesul deosebit manifestat de comunitate la deschiderea Centrului Local de Recoltare a Sângelui Pașcani, activitatea de recoltare continuă prin...

Consilierul județean Mihai Dediu, despre investițiile din comuna Stolniceni-Prăjescu

Comunicac: Astăzi, în calitate de consilier județean și coordonator politic, am efectust o vizită de lucru și îndrumare în comuna Stolniceni-Prăjescu, o comunitate care demonstrează că dezvoltarea se construiește prin muncă, seriozitate și respect față de oameni. -Am avut bucuria...

Liceul Teoretic „Miron Costin”, cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani

Comunicat: Cu cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani, 𝟗𝟖,𝟓𝟖%, avem cea mai bună carte de vizită pentru viitorii liceeni. Rezultatele inițiale ale Examenului de Bacalaureat 2026 vin să întărească...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
83%
1.6m/s
100%
J
14 °
vin
26 °
S
29 °
D
22 °
lun
19 °

Niciun articol afișat