Festivalul folcloric internațional „Datini și obiceiuri de iarnă”, la Iași. Participă alaiuri din Miroslovești, Heleșteni, Tătăruși și multe alte localități

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În ziua de 14 decembrie 2019, Consiliul Județean Iași, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, va organiza Festivalul folcloric internațional „Datini și obiceiuri de iarnă”, a LII-a ediție.

La eveniment vor participa 19 alaiuri din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Iași, Maramureș, Suceava, Tulcea, din Republica Moldova și regiunea Cernăuți – Ucraina, peste 500 de participanți.

În ziua de 14 decembrie 2019, ora 10.00, se va desfășura Parada Festivalului pe traseul: Palatul Culturii, blv. Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Unirii, str. Lăpușneanu, Piața „Mihai Eminescu”.

Spectacolul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Studenților din Iași, în ziua de 14 decembrie 2019, începând cu ora 11.00, unde vor evolua toate alaiurile invitate la festival.

Participanți:

  • Colindătorii din Monor, Bistrița-Năsăud
  • Alaiul „Căiuții” din Vârful Câmpului – Botoșani
  • Colindătorii din Negreni – Cluj
  • Alaiul „Căiuții” din Fântânele – Iași
  • Alaiul „Cerbul” din Oboroceni – Heleșteni, Iași
  • Alaiul de obiceiuri din Miroslovești – Iași
  • Alaiul de colindători din Mogoșești – Iași
  • Alaiul „Cerbul” din Pârcovaci – Hârlău, Iași
  • Alaiul „Ursul” din Bădeni – Scobinți, Iași
  • Alaiul „Cerbul” din Sticlăria – Scobinți, Iași
  • Alaiul „Plugușorul cu felinar” din Tătăruși – Iași
  • Ansamblul „Flori de Maramureș” din Baia Mare – Maramureș
  • Ansamblul „Păstrătorii tradiției” din Tăuții-Măgherăuș – Maramureș
  • Alaiul de obiceiuri din Stroiești – Suceava
  • Grupul de colindători „Glasul străbunilor” din Jijila – Tulcea
  • Grupul de colindători „Alboteanca” din Parcova – Republica Moldova
  • Ansamblul de obiceiuri „Balada” din Pelinia – Republica Moldova
  • Ansamblul de obiceiuri „Perla” din Cernăuți – Ucraina
  • Alaiul „Căiuții” din Horbova – raionul Herța, Ucraina

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Un nou an școlar a debutat în unitățile de învățământ din Pașcani – VIDEO

După vacanța de vară, mii de elevi au revenit în sălile de clasă, cu emoții pentru un nou început, bucuria revederii colegilor și nerăbdarea de a descoperi ce le rezervă noul an școlar. La Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, elevii au...

Mesajul primarului Radu Curcă: Un nou an școlar, în școli care se schimbă odată cu Hârlăul

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Începutul fiecărui an școlar înseamnă emoție, speranță și un nou drum. Pentru cei mici este începutul unei aventuri, pentru elevii mai mari – încă un pas spre viitor, iar pentru profesori și părinți...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori în prima săptămână din octombrie. Data la care nu se organizează cursuri

Elevii și profesorii vor avea un weekend prelungit la începutul lunii octombrie, întrucât luni, 5 octombrie 2026, nu se organizează cursuri. Ziua internațională a educației prelungește astfel pauza începută sâmbătă, iar activitatea didactică va fi reluată marți, potrivit calendarului...

Când ar urma să intre bursele școlare în 2026-2027. Cine poate beneficia și ce sume sunt prevăzute

Bursele școlare ar urma să fie acordate în 2026-2027 după regulile aplicate în anul precedent, potrivit unui răspuns oferit pe Facebook de ministrul Educației, Mihai Dimian. Acesta a scris că varianta transmisă Guvernului menține metodologia în vigoare, inclusiv perioada...

Modificări majore pentru elevi și profesori în anul școlar care începe astăzi. Un nou calendar al Bacalaureatului

Anul școlar 2026-2027 începe cu o serie de schimbări importante pentru elevi și profesori: un nou curriculum pentru cei care intră în clasa a IX-a, un calendar modificat al Bacalaureatului, cu probele de competențe programate încă din aprilie, și un nou cadru pentru examenul din 2030....

 Accident la Târgu Frumos. Persoanele din autoturism au fugit înainte de sosirea pompierilor

Un accident rutier s-a produs azi-noapte în orașul Târgu Frumos, unde pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prevenirea producerii altor situații de urgență. La locul accidentului a intervenit un echipaj de stingere cu modul de descarcerare din cadrul...

IAȘUL VERDE | Iașul umple câmpurile cu panouri solare, dar uită de baterii: 13.000 de panouri vor produce 9,8 MW, însă energia nu poate...

Abia de câteva luni s-au deschis liniile de finanțare pentru echipamente de înmagazinare a energiei electrice. Câteva zeci de parcuri fotovoltaice funcționează deja în județ, dar „luminează” doar ziua. Când a început goana după fondurile destinate construirii parcurilor fotovoltaice, banii...

Mașina viceprimarului, parcată pe trotuar

Poliția Locală din Pașcani este criticată din nou pe rețelele de socializare. De această dată, pentru că nu îi amendează pe cei care își parchează mașinile pe trotuare. Un cetățean a surprins mașina viceprimarului Claudiu Bodoașcă parcată pe trotuarul...

Primarul din Târgu Frumos, de vorbă cu investitorii chinezi

Primarul din Târgu Frumos, Neculai Zugravu, se află în aceste zile într-o vizită în China. S-a întâlnit cu un grup de investitori chinezi pentru a le prezenta oportunitățile de investiții din orașul pe care îl reprezintă. Edilul a vorbit...

Ghiozdane și rechizite școlare pentru copii

UN GHIOZDAN, UN NOU ÎNCEPUT! : Astăzi, duminică, echipa PSD Pașcani a fost alături de copiii aflați în nevoie, oferind ghiozdane și rechizite școlare prin intermediul Fundației „Teofil cel Milostiv”. Ne-am bucurat enorm să avem alături de noi o parte...
Paşcani
cer senin
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
49%
2.9m/s
0%
lun
27 °
mar
31 °
mie
31 °
J
30 °
vin
31 °

Niciun articol afișat