Festivalurile de iarnă din ajunul Anului Nou, anulate din cauza pandemiei

Mult indragitele festivaluri de iarna, care prezentau traditiile romanesti nu vor mai avea loc in judetul Iasi, in acest an. Alaiurile de uratori, plugusorul, arnautii, jocul ursilor sau al caprelor, va ramane doar o amintire in acest ajun de An Nou.

Ulitele satelor vor fi mai pustii ca niciodata in comune precum Miroslovesti, Tatarusi, Motca, Ruginoasa, Scobinti, Deleni, dar si in orasele Targu Frumos, Harlau sau municipiul Pascani.

Primarul comunei Miroslovesti, Costel Cojocaru, a anuntat cu regret anularea festivalului de pe 31 decembrie din acest an, din cauza situatiei pandemice si a restrictiilor de la nivel national.

Nici ansamblul de datini din Miroslovesti, cel care prezenta traditiile locului la diferite spectacole din tara si nu numai, nu a mai fost de aceasta data prezent pe vreo scena in preajma sarbatorilor de iarna.

Mentionam ca nici in noaptea dintre ani nu vor mai fi organizate spectacole sau alte evenimente in Pascani, Targu Frumos sau Harlau. Potrivit unei hotarari de Guvern, este interzisa circulaţia în afara locuinţei între orele 23,00 – 5,00, cu unele excepţii.

 

PULSUL ZILEI

„Mizerabilii”, după Victor Hugo, pe scena Casei de Cultură din Pașcani

Iubitorii de teatru din Pașcani sunt invitați la un nou spectacol găzduit de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Luni, 23 noiembrie, de la ora 19:00, pe scenă va fi pusă în scenă piesa „Mizerabilii”, după celebra operă a lui...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 1 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 1 OCTOMBRIE 2026 https://www.youtube.com/watch?v=e89qEFMTy4A

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani – VIDEO

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Din fonduri proprii, unitatea medicală a cumpărat monitoare de funcții vitale, perfuzoare și un laser de mare putere pentru recuperare. "Spitalul nostru continuă modernizarea! 🏥 Din fonduri proprii, am investit...

Târgul localităților, sâmbătă, 3 octombrie, la Pașcani. Aproximativ 30 de producători își vor expune produsele

Esplanada municipiului Pașcani va găzdui, sâmbătă, 3 octombrie, Târgul Localităților, eveniment dedicat producătorilor locali, tradițiilor și meșteșugurilor din apropiere. Evenimentul va începe la ora 9:00 și va reuni aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea Pașcaniului....

1 octombrie, Ziua internaţională a vârstincilor. Trăim mai mult. Societatea este pregătită pentru o viață mai lungă?

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, aduce în prim-plan una dintre cele mai importante schimbări demografice ale lumii: oamenii trăiesc mai mult. Longevitatea este una dintre marile reușite ale societății moderne, însă viețile mai lungi vin și cu...

1 octombrie, Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Prevenția și diagnosticul precoce pot salva vieți

1 octombrie marchează, în România, Ziua luptei împotriva cancerului de sân și deschide Luna de conștientizare a cancerului de sân, cunoscută în întreaga lume drept „Luna Roz”. Este o perioadă dedicată informării, prevenției, diagnosticării precoce și sprijinului acordat femeilor...

Când începe vacanța de toamnă 2026: Câte zile libere vor avea elevii. Calendarul următoarelor pauze școlare

Elevii vor intra în vacanța de toamnă pe 24 octombrie 2026, după încheierea primului interval de cursuri din acest an școlar. Pauza va dura nouă zile consecutive, cu weekendurile incluse, iar revenirea în clase este programată pentru 2 noiembrie,...

Dispare taxa de pod de la Fetești. Pentru ce maşini va fi rovinieta mai scumpă

De astăzi nu se mai plătește taxa de pod de la Fetești. Așa că drumul spre mare devine ceva mai ieftin. Bucuria vine însă la pachet cu o veste mai puțin plăcută pentru șoferi: tot de astăzi, prețul taxei...

Bărbat de 46 de ani din Miroslovești, rănit grav după ce s-a izbit cu trotineta electrică de un stâlp

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Miroslovești, a ajuns miercuri seara, 30 septembrie 2026, la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani, după ce a fost implicat într-un accident cu o trotinetă electrică. Potrivit informațiilor transmise...

Câți bani primești în plus la pensie dacă faci 3 ani de facultate

Pensionarii încep să se plângă. Cei care au studii superioare sunt nemulţumiţi, anii de facultate nu îi ajută prea mult la pensie. Calculele oficiale recompensează un an de studii cu o sumă care ajunge pentru un litru de ulei...
Paşcani
cer senin
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
79%
2.3m/s
0%
J
19 °
vin
21 °
S
18 °
D
20 °
lun
19 °

Niciun articol afișat