„Festovleac” în școlile din Pașcani. Miercuri, 25 octombrie, încep activitățile

În mijloc de toamna, în școlile din municipiul Pașcani începe festivalul Festovleac. De miercuri, 25 octombrie, în unitățile de învățământ vor avea loc diferite activități tematice.
„A treia ediție a evenimentului 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗼𝘃𝗹𝗲𝗮𝗰 debutează mâine 25 Octombrie, prilej de bucurie pentru copiii și profesorii implicați care se pregătesc intens de festivalul dovlecilor.
O inițiativă a clubului de Inițiativă Comunitară pentru Tineret-CLUB IMPACT SPECIAL din cadrul Școlii Gimnaziale Pașcani, coordonat de prof. Plaiu Oana Monica, 𝑭𝒆𝒔𝒕𝒐𝒗𝒍𝒆𝒂𝒄 este un proiect pentru întreaga comunitate.
Dacă edițiile trecute evenimentul s-a desfășurat în inima comunității din Pașcani în spațiul amenajat de 𝑪𝒍𝒖𝒃𝒖𝒍 𝑰𝒎𝒑𝒂𝒄𝒕 𝑺𝒑𝒆𝒄𝒊𝒂𝒍 numit 𝙄𝒎𝙥𝒂𝙧𝒌, anul acesta evenimentul se va desfășura în fiecare școală implicată, mai precis în toate școlile din Pașcani.
𝗙𝗲𝘀𝘁𝗼𝘃𝗹𝗲𝗮𝗰 presupune 𝘷𝘢𝘭𝘰𝘳𝘪𝘧𝘪𝘤𝘢𝘳𝘦𝘢 tradițiilor românești legate de dovleac și anotimpul de toamnă prin 𝘪𝘮𝘱𝘭𝘪𝘤𝘢𝘳𝘦𝘢 comunităților școlare pășcănene în organizarea și derularea de activități cultural-artistice specifice, și dezvoltarea spiritului comunitar, contribuind astfel la atingerea ODD11- Orașe și comunități durabile.
Fiecare școală parteneră va organiza o expoziție tematică și alte activități specifice.
𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶 ș𝗶 ș𝗰𝗼𝗹𝗶 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲:
🏫 Ș𝗰𝗼𝗮𝗹𝗮 𝗚𝗶𝗺𝗻𝗮𝘇𝗶𝗮𝗹ă 𝗦𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹ă 𝗣𝗮ș𝗰𝗮𝗻𝗶
🏫 𝗖𝗹𝘂𝗯 𝗜𝗺𝗽𝗮𝗰𝘁 𝗦𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹
🏫 𝗜𝗻𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗮𝘁𝘂𝗹 Ș𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿 𝗝𝘂𝗱𝗲ț𝗲𝗮𝗻 𝗜𝗮ș𝗶
🏫 𝗖𝗼𝗹𝗲𝗴𝗶𝘂𝗹 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰 𝗱𝗲 𝗖ă𝗶 𝗙𝗲𝗿𝗮𝘁𝗲 ,,𝗨𝗻𝗶𝗿𝗲𝗮”
🏫 𝗖𝗼𝗹𝗲𝗴𝗶𝘂𝗹 𝗡𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 ,,𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶𝗹 𝗦𝗮𝗱𝗼𝘃𝗲𝗮𝗻𝘂” 𝗣𝗮ș𝗰𝗮𝗻𝗶
🏫 𝗟𝗶𝗰𝗲𝘂𝗹 𝗧𝗲𝗼𝗿𝗲𝘁𝗶𝗰 ,,𝗠𝗶𝗿𝗼𝗻 𝗖𝗼𝘀𝘁𝗶𝗻” 𝗣𝗮ș𝗰𝗮𝗻𝗶
🏫 𝗟𝗶𝗰𝗲𝘂𝗹 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰 ,,𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗕𝘂𝘀𝘂𝗶𝗼𝗰” 𝗣𝗮ș𝗰𝗮𝗻𝗶
🏫 𝗟𝗶𝗰𝗲𝘂𝗹 𝗧𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰 𝗘𝗰𝗼𝗻𝗼𝗺𝗶𝗰 ,,𝗡𝗶𝗰𝗼𝗹𝗮𝗲 𝗜𝗼𝗿𝗴𝗮” 𝗣𝗮ș𝗰𝗮𝗻𝗶
🏫 Ș𝗰𝗼𝗮𝗹𝗮 𝗚𝗶𝗺𝗻𝗮𝘇𝗶𝗮𝗹ă ,,𝗜𝗼𝗿𝗱𝗮𝗰𝗵𝗲 𝗖𝗮𝗻𝘁𝗮𝗰𝘂𝘇𝗶𝗻𝗼” 𝗣𝗮ș𝗰𝗮𝗻𝗶” se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani.

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
90%
1.9m/s
0%
S
18 °
D
17 °
lun
15 °
mar
9 °
mie
12 °

Niciun articol afișat