Fetiţa de 1 an şi patru luni din Moţca „nu ar fi supravieţuit pe durată lungă“

Fetiţa de un an şi patru luni din comuna Moţca care a decedat sâmbătă seara era grav bolnavă şi nu avea şanse să supravieţuiască, spun reprezentanţii Institutului de Medicină Legală (IML). De cea­laltă parte, familia fetei are o variantă care poate incrimina cadrele medicale care au văzut-o pe micuţă.
Ziua fatidică
Minora avea mai multe or­gane afectate, şi de aceea era slăbită şi nu cântărea ca un copil sănătos, spun reprezentanţii IML Iaşi. „În urma necropsiei, s-a observat că fetiţa avea mai multe malformaţii, nu doar cardiace, malformaţii care erau incompatibile cu supravieţuirea de lungă durată a micuţei. În plus, din cauza acestora, corpul nu putea asimila ca unul să­nătos, şi atunci organismul pa­cientei era mai slăbit“, a explicat dr. Diana Bulgaru, director IML. Mama fetiţei ştia că minora avea o afecţiune a rinichilor, iar sâmbătă când s-a adresat prima dată medicilor de la Spitalul Municipal din Paşcani vedea că fata este răcită tare şi se temea ca nu cumva să-i fie afectaţi şi plămânii. „M-am dus cu ea la ora 16 la doctorul Vasile Vasiliu, şi acesta, după ce a consultat-o, a spus că nu are nimic, mi-a dat o reţetă şi m-a trimis acasă. L-am întrebat «Domnu’ doctor, sigur nu are nimic la plămâni? Sigur nu trebuie să stau cu ea internată?», iar el mi-a spus că nu. I-a pus fetei o branulă, mi-a dat tratament pentru acasă şi, după ce i-am făcut injecţia, pe la 10 seara, i s-a făcut foarte rău. Atunci am sunat Salvarea şi ne-a dus la Paşcani“, a spus Irina Onucă, mama fetiţei decedate.
Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu o zi înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
72%
1.8m/s
0%
J
6 °
vin
12 °
S
8 °
D
8 °
lun
6 °

Niciun articol afișat