„Fiecare copil merită o poveste”, la Școala Gimnazială Specială Pașcani

C.P. Joi, 15 noiembrie 2018 Școala Gimnazială Specială Pașcani a fost gazda programului pilot național „Fiecare copil merită o poveste”, implementat de Asociația OvidiuRo – Agenția pentru Educație Timpurie în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, proiect ce  presupune oferirea de resurse educaţionale – în special cărţi ilustrate pentru copii – şi formarea de profesori cu scopul de a creşte calitatea educaţiei în fiecare judeţ.

În cadrul proiectului, elevii cu cerințe educaționale speciale au beneficiat de ateliere de lectură și de câte o carte cu povești pentru acasă.

Trei profesori din cadrul școlii au participat la trainingul susținut de Asociația OvidiuRo la Colegiul Național din Iașiunde  s-au format în predarea de  resurse și  metode de dezvoltare a limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii, pe care le vor disemina tuturor profesorilor din școală.

La nivelul fiecărui județ, programul „Fiecare copil merită o poveste” presupune, pe lângă formarea de profesori formatori, sesiuni de citit cu copiii, amenajarea centrelor de bibliotecă – și alte activități conexe: întâlniri de lucru cu profesorii, vizite și ateliere cu copiii și părinții în comunitățile din județ în care OvidiuRo a avut intervenții prealabile, dar și întâlniri cu directorii de școli și cu bibliotecarii din județ.

La nivel național, până la finalul anului 2019, prin programul pilot „Fiecare copil merită o poveste”, OvidiuRo va implementa un mix de intervenții constând în (1) 400 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare (2) formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și (3) distribuirea a 260.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul „Prima mea Carte”.

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. OvidiuRo își propune ca în 2018 să formeze peste 10000 de profesori de învățământ preșcolar, în special din mediul rural, în dezvoltarea alfabetizării timpurii folosind cărți ilustrate, să dezvolte Centre de bibliotecă în grădinițele rurale și să distribuie zeci de mii de cărți pentru acasă copiilor din cele mai sărace comunități rurale din țară.

 

 

 

 

 

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...
Paşcani
cer fragmentat
9.7 ° C
9.7 °
9.7 °
63 %
0.9kmh
73 %
D
10 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
16 °
J
17 °

Niciun articol afișat