Dubla sarbatoare la Deleni: unirea Bucovinei cu Romania si cuplurile de aur – VIDEO

Zi importanta in comuna Deleni, marti, 13 noiembrie. Cu doua zile in avans de sarbatorirea unirii Bucovinei cu Romania, marcata pe 15 noiembrie, administratia locala a organizat o slujba religioasa pentru comemorarea eroilor si un program artistic. In aceeasi zi, au fost premiate si 18 cupluri de aur care au implinit 50 de ani de la casatorie.

Momentele religioase au avut loc la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deleni, unde preotul paroh, Vasile Ababei, impreuna cu preacucernicii parinti din satele comunei, au oficiat doua slujbe, pentru sarbatoritii zilei si pentru eroii neamului.

Apoi, batraneii au primit din partea administratiei locale cate o diploma de fidelitate, un buchet de flori, sampanie si cate 500 de lei pentru fiecare cuplu.

Primarul comunei, Dumitru Prigoreanu, a precizat ca sarbatoritii sunt un exemplu pentru tanara generatie si ca merita tot respectul.

„Doresc sa transmitem si un exemplu pentru tanara generatie care trebuie sa aiba cateva principii de baza ca societatea noastra sa fie o societate normala. Unul este respectul pe care trebuie sa il avem fata de parintii nostri si fata de aproapele nostru. Nu intamplator am decis ca acest eveniment sa inceapa cu o slujba de oficiere in Sfanta Biserica deoarece fara credinta in Dumnezeu nu putem sa mergem mai departe” a precizat primarul comunei Deleni, Dumitru Prigoreanu.

Programul artistic al zilei a avut loc la Caminul Cultural din localitate. In prima parte, grupul vocal „Hurgheșelul”, coordonat de profesoara Iulia Fotea, a interpretat melodii patriotice. Copiii imbracati in portul popular traditional si-au exprimat prin cantec, dragostea fata in tara.

In continuarea programului, taraful ansamblului „Coragheasca” alaturi de dansatorii si solistii, instruiti de Aurica Gilca, au oferit muzica de calitate, alaturi de dansuri populare, sarbatoritilor zilei. Partea cea mai frumoasa, a fost faptul ca printre lautari s-au aflat si cativa din cei care au cantat la nunta celor premiati.

La final, unul dintre mirii de aur, Gica Dimitriu, ce se numara printre putinii violonisti ramasi in satul Poiana, a oferit un program artistic.

Mentionam ca premierea cuplurilor care au implinit jumatate de secol de la casatorie este un eveniment cu traditie in comuna Deleni, ce se organizeaza inca din anul 2008.

PULSUL ZILEI

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_

Black Friday 2026: ANPC avertizează asupra mesajelor care pot induce în eroare. „Nu vă grăbiţi să cumpăraţi”

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îi avertizează pe români să nu se lase influențați de mesajele promoționale care creează presiunea unei achiziții imediate, în contextul apropierii Black Friday 2026. Reprezentanții instituției recomandă verificarea reducerilor, compararea prețurilor și analizarea...

Patru milioane de români vor primi bani pentru facturi, fără să facă niciun drum

Subvenţia la curent ar putea fi primită fără să mai pună beneficiarii pe drumuri. Noul Guvern promite un sistem mai simplu pentru cei cu venituri mici. În loc să meargă cu factura la poştă sau la primărie ca să...

Ce pensie primeşti după 35 de ani dacă ai 2 joburi şi salarii de 8.500 de lei. Vechimea nu se dublează

Două locuri de muncă pot aduce o pensie mai mare, dar nu îi ajută pe români să acumuleze mai repede anii necesari pentru pensionare. Chiar dacă plătesc contribuții din două salarii, un an lucrat în paralel la doi angajatori...

Ce măsuri sunt propuse după violenţele din şcoli. Detectoare de metale, 1.000 de paznici şi sancţiuni mai dure

Elevul de 15 ani care și-a atacat cu maceta doi colegi de clasă, pentru că își băteau joc de dreadurile lui, a fost reținut 24 de ore. De aici a pornit totul. De la modul în care băiatul și-a...

Cum s-ar fi produs accidentul de la ieșirea din Soci spre Boureni. Animație grafică realizată de Observator – VIDEO

Accidentul a avut loc cu puţin înainte de cinci dimineaţa, pe drumul european 85. În dreptul localităii Moţca, pe o ceaţă densă, un şofer de 25 de ani, din Paşcani, a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu putere...

Cum se dau ceasurile în noaptea de sâmbătă spre duminică. Adaptarea durează două săptămâni

Mai devreme ca în alţi ani, ne pregătim să trecem la ora de iarnă. Dăm ceasurile înapoi în acest weekend, iar noaptea de sâmbătă spre duminică va fi cu o oră mai lungă. Pe scurt, câștigăm o oră de somn....

Schimbarea orei dă peste cap călătoriile cu trenul: mai multe garnituri spre Iași vor avea opriri suplimentare

Trecerea la ora de iarnă va prelungi opririle mai multor trenuri care circulă spre Iași, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 octombrie. La ora 04:00, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar unele garnituri vor aștepta...

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Temperaturile vor fi sub cele normale în prima jumătate a lunii noiembrie

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în ultima săptămână din octombrie, urmând să scadă uşor sub mediile obişnuite în primele două săptămâni din noiembrie, la nivelul întregii ţări, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 26 octombrie...

Ce riscă persoanele care încearcă să resusciteze un om prăbușit? „Când eu ridic mâinile, le pui și faci exact ca mine”

Orice persoană care vede un om prăbușindu-se și suspectează un stop cardiac ar trebui să sune la 112 și să încerce să acorde primul ajutor. Teama că ar putea face o greșeală sau că victima nu va supraviețui nu...
Paşcani
ploaie ușoară
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
82%
3.7m/s
100%
vin
13 °
S
16 °
D
15 °
lun
17 °
mar
13 °

Niciun articol afișat