Film de prezentare – Spitalul mobil Covid-19 de la Iași. Sănătatea pe primul plan. Viața are prioritate! (P)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele Consiliului Județean și al PSD Iași: Am promis, am făcut. Foarte puțini sunt cei care credeau că acest proiect poate deveni realitate în doar câteva luni. Practic, a fost construit de la zero un spital care salvează vieți omenești. Traversăm o perioadă grea, în care sănătatea trebuie să fie pe primul plan. Regiunea noastră avea nevoie de un astfel de proiect. Prin această investiție vom decongestiona celelalte spitale din Iași, dar și din Moldova.
Spitalul mobil este unic în țară și în Europa. Cele peste 100 de paturi de terapie intensivă îl fac utilizabil pentru orice situație de urgență sau calamitate naturală.
Este singurul spital care dispune pentru toate cele 256 de paturi din dotare de sistem de presiune negativă, care reduce practic aproape de zero riscul contractării de infecţii bacteriene sau de altă natură.
Din cele 256 de paturi, 103 sunt pentru terapie şi trei paturi de terapie pentru blocul operator. Acestea sunt dotate cu ventilatoare, injectomate, şi absolut tot ce presupune un pat de terapie intensivă. Acest spital mobil are sală de operaţie, sală de naşteri, sală de sterilizare, farmacie, depozite, policlinică, laboratoare pentru mai multe tipuri de analize, inclusiv PCR, radiologie dotată cu un computer tomograf fix şi un aparat de radiologie mobil care se poate deplasa inclusiv în zonele de terapie intensivă. Practic, spitalul dispune de toate dotările pentru a funcţiona de sine stătător aici sau în altă locaţie.
Facem toate eforturile necesare pentru funcționalizarea spitalului. Sper ca autoritățile statului să nu întârzie autorizarea unității medicale.
Am dispus în regim de urgență atribuirea în folosința Spitalului mobil de la Lețcani a două ambulanțe, precum și acordarea unor stimulente financiare personalului de specialitate din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și a celui detașat la Spitalul Mobil.

Continuăm Împreună!
Iașul pe drumul cel bun!

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
cer senin
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
90%
2.4m/s
100%
mie
15 °
J
17 °
vin
18 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat