Firme cu ştreangul de gât: ȚEAPĂ colosală dată de primari

Au făcut lucrări de sute de mii de lei la primării din judeţ care n-au niciun ban să-i plătească. În Dobrovăţ, Mironeasa, Mogoşeşti Siret, dar şi-n alte locuri, edilii au demarat investiţii mari pentru care nu aveau nicio acoperire bugetară. Sperau să „pice ceva” de la Guvern, dar speranţele au fost deşarte. Sunt firme care aşteaptă de trei ani banii şi au ajuns în colaps. Primăriţa Curcudel, din Mironeasa, replică sec: „Mai sunt remedieri de făcut”.

Criza şi subţierea resurselor au produs efecte catastrofale, efectul fiind cauzat şi de lipsa de echilibru a unor primari de comune. Exaltaţi de promisiunile conform cărora vor primi bani pentru diferite investiţii în comunităţile pe care le conduc, mai mulţi edili au organizat licitaţii şi după o vreme au rămas fără bani. Mâna întinsă către „cei de sus” a rămas în aceeaşi poziţie, fiind vânată pentru a fi întoarsă la spate de firmele păgubite.

„Am împrumutat de la cămătari ca să mă descurc. Am sunat-o de o mie de ori (pe primăriţa din Mironeasa – n.r.). M-a băgat în rahat”, Dumitru Mazdrag, patron SC Ştefemi Construct SRL. Primărița Elena Curcudel n-are complexe: „Să aştepte”

„M-a băgat în rahat”
Nemulţumit de faptul că nu a primit banii din contract, administratorul societăţii ieşene Ştefemi Construct SRL a dat în judecată Primăria Mironeasa. Societatea are de recuperat 682.007 lei, în baza unui contract din decembrie 2009. Constructorul era obligat să execute un pod de beton armat peste pârâul Urşiţa din comună şi 27 de podeţe. Primăria a recunoscut facturile, dar nu a mai făcut plăţile, aşa că administratorul societăţii îl acuză pe primar.
Păgubitul afirmă că a ajuns să împrumute bani de la cămătari pentru a face faţă în economia de piaţă. ”Am câştigat licitaţia şi m-am apucat de treabă. Când m-am dus cu facturile, le-au acceptat, dar nu au făcut plăţile. Mi-a spus doamna primar că «Domnule, nu avem bani şi că Guvernul nu dă bani». Am sunat-o de o mie de ori. M-a băgat în rahat. Pe alt contract m-a pus să fac stadionul. Trebuie să-mi dea 100.000 de lei, dar nu vrea. Am făcut însămânţarea, tribuna şi am construit o clădire. Este foarte greu. Cu societatea sunt în pragul falimentului. Am împrumutat bani de la cămătari ca să mă descurc. Prefabricatele de la podeţe le-am luat de la Ceramica cu bani împrumutaţi. S-a făcut expertiză la poduri şi i-am spus să-mi dea banii. În situaţia mea sunt cinci firme care au lucrat pentru comuna Mironeasa”, spune Dumitru Mazdrag, administrator Ştefemi Construct SRL.
În replică, primarul susţine că lucrările nu au fost recepţionate din cauză că nu au fost executate o serie de remedieri. ”Legiuitorul va spune cine are dreptate. Domnul Mazdrag îşi cere drepturile, eu cer legalitatea lucrărilor. Trebuie făcute remedieri”, a declarat edilul-şef Elena Curcudel. Continuare pe 7EST

PULSUL ZILEI

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat