-1.2 C
Paşcani
marți, decembrie 3, 2024

Fiul unei judecătoare, prins beat la volan, condamnat la închisoare cu suspendare

fiul jud.jpeg

Magistraţii Judecătoriei Iaşi au decis să-l condam­ne la opt luni de închisoare cu suspendare pe Octavian Paul Chipăruş, de 38 de ani, fiul fostei judecătoare de la Curtea de Apel Iaşi, Elena Chipăruş, pensionată în 2006. Bărbatul este acuzat că ar fi condus în stare de ebrietate.

Potrivit rechizitoriului, Octavian Paul Chi­păruş a condus după ce ar fi consumat băuturi alcoolice în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2013. Atunci, ieşeanul se afla la volanul unui Peugeot circulând pe bulevardul Socola.

La un moment dat, şoferul a fost oprit de o patrulă de poliţie şi întrucât emana halenă alcoolică oamenii legii au decis să îl testeze cu aparatul Drager. A reieşit o alcoolemie 0,78 mg/l alcool pur în aer expirat. „Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon din mun. Iaşi, unde i-au fost prelevate două probe de sânge, la ora 00.50 prima probă iar la ora 01.50 a doua probă.

Cele două probe de sânge au fost analizate la In­stitutul de Medicină Legală Iaşi, iar rezultatul a fost stabilit prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie care a stabilit o alcoolemie de 1,90 g/l alcool pur în sânge pentru prima probă şi 1,75 g/l alcool pur în sânge pentru cea de-a doua probă“, se arată în rechizitoriu.

În timpul audierilor, fiul fostei judecătoare de la Curtea de Apel Iaşi a recunoscut fapta. El a declarat că a consumat coniac în noaptea respectivă la domiciliul propriu şi că s-a urcat la volan pentru a-şi conduce un prieten acasă. Sentinţa dată în cazul ieşeanului nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Recomandări