Florin Cîţu, despre redeschiderea şcolilor: „Decizia se va lua pe 2 februarie”

Decizia privind începerea şcolii ar putea fi luată pe 2 februarie, a anunţat premierul Florin Cîţu, iar dacă lucrurile vor merge bine, cel mai probabil pe 8 februarie, elevii se vor întoarce în bănci.

  • Măsurile de restricţie vor rămâne în vigoare
  • Redeschiderea economiei

„Decizia se va lua pe 2 februarie. Şi noi ne uităm, zilnic primesc de la domnul Arafat statisticile şi analize şi în detaliu şi ne uităm exact să vedem cum evoluează pandemia. Este un alt lucru important pentru că noi toţi ne axăm acum pe campania de vaccinare, ceea ce e important să comunicăm, dar trebuie să nu uităm că, încă, în România există o pandemie şi la nivel global.

Măsurile de restricţie vor rămâne în vigoare

Trebuie să păstrăm măsurile de restricţie, trebuie să purtăm mască, distanţarea socială şi toate celelalte măsuri care au dat rezultate până astăzi. Monitorizăm clar, zilnic, situaţia. Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom începe pe 8 februarie cu acele condiţii pe care le-a anunţat domnul preşedinte când a enunţat că vom deschide şcolile pe 8 februarie”, a declarat Florin Cîţu, la Europa FM.

Redeschiderea economiei

Totodată, premierul a anunţat că şi-ar dori să redeschidă în curând şi toată economia. „Vreau să deschidem şcolile pe 8 februarie, este important să deschidem şcolile pe 8 februarie, aş vrea să deschid toată economia, nu numai şcolile, dar depindem, bineînţeles, de cum evoluează pandemia. Şi ca să deschidem şcolile, să deschidem economia, trebuie să ne vaccinăm şi trebuie să păstrăm aceste măsuri de restricţie, este simplu. Mască, dezinfectant şi să ne vaccinăm. Dacă facem aceste lucruri, veţi vedea că vom deschide economia cât mai curând”, a mai spus Cîţu.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Zile libere pe 1 și 5 iunie 2026 pentru elevi și profesori / Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a XII-a va...

Pe 1 și 5 iunie 2026, care pică luni și vineri, elevii și profesorii vor avea zile libere. Pe 1 iunie este Ziua Copilului și pe 5 iunie Ziua Învățătorului, care pică luni și vineri. Elevii de clasa a...

De la 1 iulie se scumpește rovinieta. Șoferii cu mașini vechi ar putea plăti cu până la 30% mai mult

De la 1 iulie se scumpește rovinieta. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică noile tarife pentru cei care vor circula pe drumurile naționale. În prezent, pentru un autoturism, șoferii dau în jur de 253 de lei pe an, însă...

Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra prima casă cu TVA redus. Ce prevede proiectul

Cu o piață a locuințelor cu prețuril exorbitante, tranzacțiile imobiliare sunt în scădere. Iar potrivit datelor oficiale, decalajul este de peste 15% față de anul trecut. O inițiativă parlamentară, încearcă însă să aducă o schimbare majoră: tinerii sub 35 de...

Excepții la legea concediului medical de la 1 iunie. Cine beneficiază de plata primei zile

De la 1 iunie, prima zi de concediu medical va fi plătită doar pentru anumite categorii de angajați. Anunțul vine după valul de controverse stârnit de varianta inițială a legii, în care salariaţii îşi pierdeau indemnizaţia în prima zi. Concediul...

Îngropați în datorii, tot mai mulți români aleg să își declare falimentul personal

Îngropaţi în datorii şi cheltuieli din ce în ce mai mari, tot mai mulți români aleg să îşi declare falimentul personal. Nu-şi mai pot cheltui banii după bunul plac, însă pot plăti astfel restanţele în rate mai convenabile sau prin...

S-au apucat de fumat la 11-12 ani și au făcut infarct la 25-30. Care sunt riscurile fumatului la vârstă fragedă: explicațiile unui cunoscut cardiolog...

Medicii avertizează că fumatul la vârste fragede, inclusiv utilizarea țigărilor electronice, poate avea consecințe grave, ajungând până la infarct miocardic la doar 25–30 de ani. Prof. univ. dr. Florin Mitu, medic primar în medicină internă și cardiologie și șef...

Motociclist în stare gravă după un accident pe Aleea Parcului la Pașcani

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă a avut loc duminică seara, 18 mai, pe Aleea Parcului din municipiul Pașcani. Potrivit primelor informații, o mașină a lovit o motocicletă în spatele sediului Parchetului. În...

VIDEO | Cine a câștigat Eurovision 2026? România, locul III, după o interpretare impresionantă a Alexandrei Căpitănescu

Cântăreaţa Dara a adus, sâmbătă seara, Bulgariei prima victorie la Concursul Eurovision, cu piesa „Bangaranga”, un imn al petrecerii şi al emancipării. România, prin Alexandra Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, s-a clasat pe locul trei. Marea Britanie, pe ultimul...

Spectacol astronomic rar pe cerul României: Un asteroid va trece foarte aproape de Pământ. Când poate fi observat fenomenul

În noaptea de 18 spre 19 mai 2026, asteroidul 2026 JH2 va trece la mică distanță de Pământ, într-un eveniment astronomic urmărit atent de comunitatea științifică. Potrivit estimărilor, momentul de maximă apropiere va avea loc la ora 00:23 (ora...

ANAF lansează iBon, prin care românii îi pot reclama pe evazionişti. Pregăteşte şi recompense

ANAF încearcă să „recruteze” inspectori dintre noi. Se bazează probabil pe faptul că românii nemulţumiţi sunt, de obicei, vocali şi speră că aplicaţia iBon va descoperi evaziunea. Practic, oricine va putea verifica dacă bonul primit de la comerciant este...
Paşcani
cer fragmentat
15.1 ° C
15.1 °
15.1 °
77%
3m/s
54%
lun
24 °
mar
20 °
mie
17 °
J
17 °
vin
17 °

Niciun articol afișat