Forte proaspete la Spitalul Municipal de Urgenta

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

medic orl PascaniCreste numarul de cadre medicale la SMU Pascani. In perioada urmatoare, pascanenii cu probleme de sanatate vor face cunostinta cu unsprezece medici noi. Unii dintre acestia, au fost angajati, deja, pe o perioada nedeterminata, iar altii urmeaza sa sustina concursuri pentru posturile vacante.

Mai exact, incepand de astazi, 1 februarie, un numar de patru medici sunt angajati de drept ai unitatii medicale, doi pe Sectia de Chirurgie, Gianina Curca si Bogdan Mihalache si doi in Compartimentul de Primiri Urgente, Adrian Andriescu si Catalin Ghiorghiu. Acestia au sustinut deja examene pentru ocuparea posturilor vacante, in perioada 20-22 ianuarie, in Iasi.
Unitatea medicala face demersuri pentru alti sapte doctori, pentru a-i angaja cu contracte pe o perioada nedeterminata, dar numai o parte dintre acestia vor sustine concurs deoarece exista numai cinci posturi vacante. Astfel, Adelina Matran la Psihiatrie, Alina Vacarescu la Medicina Interna, Iulia Balint la Pediatrie si sotii Costin Enea si Carmen Enea la ORL, respectiv Balneo-Fizioterapie, se pregatesc sa sustina in perioada urmatoare examene, iar ceilalti doi medici pentru Urologie si Anatomo-Patologie in momentul in care posturile se vor vacanta.

Mentionam faptul ca, majoritatea medicilor au domiciliul in Iasi si au mai colaborat cu Spitalul din Pascani iar modalitatea prin care acestia au putut lucra, a fost prin contractele de prestari servicii.

PULSUL ZILEI

Acord tacit în şcoli pe final de an. Elevii chiulesc să meargă în vacanţă, profesorii nu mai pun absenţe

Mai e o săptămână până la vacanţa mare, dar în sălile de clasă, bate deja vântul. Mulţi liceeni s-au urcat în tren şi-au plecat la mare. Nici elevii mai mici nu prea mai dau pe la şcoală - unii...

A început fenomenul care schimbă vremea la nivel global. Se va intensifica în perioada următoare

Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția. El Nino a început și se va intensifica în următoarea perioadă, avertizează specialiştii. Condițiile El Nino sunt prezente și urmează să se intensifice în iarna 2026 – 2027. Anunțul a fost...

Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: „Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani”

V-am arătat cum se dezvoltă la vedere, online, o industrie a mamelor surogat. O bursă clandestină care exploatează drama cuplurilor care vor un copil pe care nu-l pot avea şi a fetelor împinse de sărăcie să-şi închirieze pântecul. Şocant...

Cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026: Conexiunea directă Moldova – Litoral cu Ferotrafic TFI

Planifici deja o escapadă binemeritată pe litoralul românesc și te întrebi cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026? Răspunsul vine de la operatorul privat FEROTRAFIC-TFI, care introduce în acest sezon estival o legătură feroviară directă,...

Și-a înjunghiat iubita cu cuțitul în inimă chiar de 8 Martie, apoi a lăsat-o să sângereze ca să moară. Femeia s-a salvat în cele...

Într-o zi de 8 martie, un ieșean din Cristești a încercat să ajungă la inima iubitei sale, cu cuțitul. A lovit-o de patru ori, toate rănile fiind din fericire ușoare. A refuzat să cheme salvarea, vrând să o lase...

Bâlci la Târgu Frumos în zilele de 11 și 12 iulie

Una dintre cele mai așteptate manifestări ale verii din orașul Târgu Frumos va avea loc și în acest an. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 11 iunie, organizarea tradiționalului bâlci anual, programat în perioada 11-12 iulie. Potrivit...

Atenție la câinii fără stăpân! Imagini șocante din Lunca Pașcani – FOTO

Imagini greu de privit în suburbia Lunca Pașcani. O haină de câini fără stăpân a atacat și a omorât o pisică în timpul nopții trecute pe strada Mihai Viteazu. Secvențele au fost surprinse de o camera de luat vederi...

Distracție în post în fața catedralei. Cum comentează Primăria

Festivalul tradițional organizat la Pașcani in perioada 11-14 iunie 2026 a stârnit si reacții de nemulțumire. Pe rețelele de sociale au apărut mai multe mesaje din care reiese că nici perioada si nici locația nu au fost cele mai potrivite...

Ce spune primarul despre acuzațiile de violență de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Problemele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani au ajuns la urechile primarului după ce au fost relatate de presa locală și națională. Asta deși edilul municipiului are un reprezentant în ca drul Consiliului de Administrație alături...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
72%
3.7m/s
20%
D
17 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
21 °

Niciun articol afișat