FOTO Cum se va mânca în spitalele ieşene? Se dublează alocaţia de hrană, dar toate alimentele sunt mai scumpe

De pe 1 iulie, cuantumul alocaţiei de hrană în spitalele de stat va fi dublat, valoarea urmând să fie de 22 de lei pe zi. Până acum, pacienţii din spitale aveau mese zilnice în medie în valoare de 11 lei, din care administraţia unităţilor medicale trebuia să asigure cele trei mese, ţinând cont şi de necesarul zilnic de calorii, pe categorii de regimuri. Managerii spitalelor din Iaşi văd această modificare ca „o gură de oxigen”, având în vedere scumpirile din ultima perioadă, atât pentru alimentele de bază, cât şi scumpirile pentru alte produse şi servicii.

Astfel, pacienţii spitalizaţi, atât copii cât şi adulţi, vor primi hrană în valoare de 22 de lei pe zi, în timp ce bolnavii TBC şi HIV/SIDA, bolnavii de hepatită, cancer, diabet sau arşi vor avea o alocaţie mai mare, de 33 de lei pe zi, pentru aceste categorii nivelul alocaţiilor de hrană fiind şi până acum mai mare de 11 lei.

Ordinul mai prevede că pe lângă pacienţii spitalizaţi, vor mai beneficia de alocaţie de hrană în valoare de 22 de lei pe zi şi femeile care au născut, cât şi însoţitorii pacienţilor. Cheltuielile vor fi asigurate prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se precizează în Ordinul nr. 1488/2022 pentru stabilirea cuantumului alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice, publicat în Monitorul Oficial pe 31 mai. Alocaţia de hrană va putea fi suplimentată prin decizia Consiliului de Administraţie al spitalului, „în condiţiile identificării altor surse de finanţare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi de la bugetul de stat”.

Prânzul: ciorbă de legume, telemea, mămăligă şi friptură de pasăre

Unii manageri de spitale încercau inclusiv la începutul acestui an, de când au început să se scumpească toate alimentele de bază, să facă faţă noilor preţuri şi să asigure pacienţilor o hrană cât mai variată, mai ales în condiţiile în care făceau mâncarea în bucătăria proprie. „Încă de acum doi ani, de când s-a permis depăşirea cuantumului alocaţiei, atât timp cât ne descurcam cu încadrarea în buget, noi nu am avut probleme şi am încercat să dăm un meniu destul de variat. În ultimii patru-cinci ani am reuşit să menţinem o calitate, se vede că şi gradul de satisfacţie al pacienţilor este mai mare. La noi sunt bolnavi cronici şi au nevoie de un aport caloric mai mare având în vedere că fac proceduri şi mişcare în sălile de kinetoterapie, nemulţumirile lor sunt legate doar de faptul că nu au voie să consume sare”, preciza ec. Carmen Cumpăt în luna februarie, când preţurile alimentelor începeau să crească. Managerul spune că a observat în urma studierii rezultatelor chestionarelor de satisfacţie că în ultimii ani pacienţii spitalului au început să fie tot mai mulţumiţi de ceea ce mănâncă.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
78%
4.3m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
7 °

Niciun articol afișat