FOTO – Un valoros coif medieval descoperit la Paşcani în 2010, dispărut fără urmă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciaţi autori de ilustraţie documentară cu subiect istoric din ţară, atrage atenţia că un coif medieval descoperit pe şantierul barajului de la Paşcani a dispărut fără urmă.

“În anul 2010 a fost descoperit din întâmplare, pe şantierul unui baraj de pe Siret, în apropierea oraşului Paşcani din Iaşi, un coif medieval de o valoare inestimabilă, comparabil prin unicitate şi raritate cu brăţările dacice de aur.

Coiful este databil prin analogii în veacul al XI-lea şi poate fi atribuit popoarelor din estul Europei în special varegilor Rusiei Kievene (ruşi timpurii, înrudiţi cu vikingii). Un coif asemănător ca ornamentaţie (dar ceva mai modest) a fost decoperit la la Nemya, în vestul Ucrainei. Doar că acest coif din Paşcani este făcut din mai multe părţi nituite între ele şi este foarte bogat ornamentat, pe toată suprafaţa lui. Mai multe părţi ale coifului au fost realizate din cupru, ele lucind în nuanţe roşiatice. După descoperire coiful a fost ”pierdut” şi nimeni nu îl mai caută. Pierderea este foarte mare şi ar trebui deschisă o anchetă pentru recuperarea coifului.

Desenul a fost realizat de mine, pe baza câtorva poze care au ajuns în mâna arheologilor. Distribuiţi vă rog, poate postarea aceasta va crea o reacţie care va duce la deschiderea vreunei anchete”, scrie pe pagina sa de socializare Radu Oltean.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Încep înscrierile la liceu 2026. Cum arată fișa de opțiuni, cum se completează și ce greșeli trebuie evitate

Absolvenții clasei a VIII-a intră, în perioada 13-20 iulie, în etapa decisivă a admiterii la liceu 2026, când trebuie să completeze fișele cu opțiunile pentru repartizarea computerizată. Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările poate influența rezultatul, motiv...

Camere obligatorii pentru monitorizarea șoferilor în toate mașinile noi. O nouă regulă adoptată la nivelul Uniunii Europene

Începând de vineri, toate autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate cu un sistem care monitorizează atenția șoferului și îl avertizează atunci când este distras de la condus. Regulamentul european stabilește ce date pot fi colectate...

Argentina și Anglia, ultimele semifinaliste ale Cupei Mondiale. Duel de gală pentru un loc în finală

Tabloul semifinalelor Cupei Mondiale 2026 este complet. Argentina și Anglia și-au câștigat meciurile din sferturile de finală după prelungiri și se vor înfrunta miercuri, 15 iulie, într-o confruntare de cinci stele pentru un loc în marea finală. ampioana mondială en-titre,...

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...
Paşcani
cer fragmentat
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
92%
2.6m/s
100%
lun
24 °
mar
26 °
mie
29 °
J
28 °
vin
26 °

Niciun articol afișat