Fruntași la teatru din Tătăruși

Premiu deosebit la un concurs de teatru pentru un profesor și 13 elevi din Tătăruși: Trupa de teatru ,, Ridendo” de la Liceul Tehnologic din localitate a obținut sâmbătă două premii importante în cadrul Concursului ” Edu Teatru ”, organizat la Palatul Copiilor din Iași.

Este vorba despre locul I pentru text, obținut cu ajutorul coordonatorului trupei și a celui care scrie toate textele pieselor, profesorul Ion Ghiban. Acesta mărturisește că de multe ori se inspiră chiar din ideile elevilor săi, piesele compuse fiind de natură satirică.

Trupa ,, Ridendo”, care are peste 10 ani de activitate, a obținut în cadrul aceluiași concurs și o distincție frumoasă pentru interpretarea piesei ”Romeo și Julieta”, în variantă satirică, elevii talentați fiind recompensați cu premiul al III-lea, așa cum declară și Juncă Adrian, cel care l-a jucat un rol de ”Romeo” în această piesă.

Piesa a avut în centru cele 2 personaje celebre, însă în alt cadru, fiind reprezentate în trei ipostaze, la vârste diferite: în tinerețe, la maturitate și la bătrânețe, iar sfârșitul poveștii a fost schimbat în unul pozitiv, așa cum povestește și Simona Costan, membră a trupei ”Ridendo”
eleva

Actorii în devenire cu vârstă de gimnaziu de la Liceul Tehnologic din Tătăruși au obținut rezultate frumoase și la alte competiții de profil, printre care amintim premiile cîștigate în fiecare an la Festivalul ” Hai la teatru!”, elevii liceeni, devenind pasionați de această formă de exprimare artistică.

Menționăm că rezultatele frumoase obținute în toți anii anteriori și mai ales anul acesta, demonstrează implicarea deosebită a elevilor și profesorului coordonator, aceștia formând împreună o echipă deosebită.

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
74%
2.5m/s
0%
lun
24 °
mar
24 °
mie
22 °
J
24 °
vin
25 °

Niciun articol afișat