Funcționar public „executat” pentru că a refuzat sa semneze o recepție de lucrări, fără probe / avize și a calculat penalități de întârziere

S-au împlinit 3 ani de zile de când clădirea în care funcționează Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 și Creșa Nr. 1 din Pașcani a intrat în reabilitare termică. Conform contractului, lucrările ar fi trebuit finalizate în 12 luni, dar termenul a fost prelungit până la sfârșitul anului 2023. Investiția a fost finalizată abia în anul 2024, dar nici acum nu a fost făcută recepția. Valoarea inițială a contractului a fost de 5,76 milioane de lei, inclusiv TVA, conform HCL 70 din 2019, din care 71.198 lei cheltuieli neeligibile. Din cauza întârzierilor, s-a ajuns la 8,8 milioane de lei, din care 3,1 milioane de lei cheltuieli neeligibile de la bugetul local. Chiar dacă s-a cheltuit o avere, clădirea nu poate să fie recepționată, deocamdată,  pe motiv că nu este gaz metan. Furnizorul nu a montat contorul pe motiv că, până de curând, nu erau făcute o serie de amenajări neapărat necesare, iar acestea nu au fost cuprinse în proiectul inițial. Sub presiunea părinților, supărați de atâtea amânări și care reclamă că zeci de copii mutați din clădire învață în condiții improprii în spații improvizate, politicienii au început să caute explicații și să dea vina pe alții.

„ACARUL PAUN’

Tonul a fost dat de consilierul PSD Vlad Macovei. În cadrul unei conferințe de presă, el a spus că din discuțiile cu constructorul a aflat că de vină ar fi unii funcționari ai Primăriei Pașcani care ar întârzia, în mod intenționat, recepția lucrărilor, pentru a beneficia în continuare de un spor la salariu pentru gestionarea proiectelor din fonduri europene.

Viceprimarul Claudiu Bodoască a lăsat să se înțeleagă că de vină ar fi tot un funcționar public. Este vorba despre managerul de proiect Laura Pașcu, șefa Compartimentului de Achiziții. Bodoască a spus că nu crede că ar fi vorba de un sabotaj pentru încasarea sporului salarial, ci că nu s-a ocupat suficient pentru finalizarea proiectului.

MANAGERUL DE PROIECT A DEMISIONAT

Cele două acuzații au determinat-o pe Laura Pașcu să își dea demisia din funcția de manager de proiect și să renunțe la echipa de implementare, de la începutul acestei luni. Într-o declarație de presă făcută după ultima conferință de presă de la Primărie, ea a spus că nu s-a putut face recepția lucrărilor deoarece creșa și grădinița încă nu sunt branșate la gaz metan.

Șefa de la achiziții a precizat că acuzațiile care i-au fost aduse în spațiul public prin intermediul consilierului Vlad Macovei nu ar fi adevărate și că niciodată nu s-a opus recepționării lucrărilor conform prevederilor legale.

ACUZATII GRAVE / RECEPȚIE FĂRĂ PROBE

În același context, Laura Pașcu a scos la iveală o serie de informații grave care ar trebui să ajungă și pe masa procurorilor. Ea a precizat că a penalizat financiar societatea de construcții pentru fiecare zi de întârziere conform contractului, iar din acest motiv societatea ar fi întârziat să finalizeze o serie de lucrări.

De asemenea, au fost necesare o serie de lucrări suplimentare care nu au fost cuprinse în proiect. Este vorba de montarea unui lift și a unor chiuvete, aerisirile pentru instalațiile de gaz și instalațiile de apă și canalizare.

Managerul proiectului a arătat că s-a încercat recepționarea lucrărilor fără rezolvarea tuturor acestor probleme și fără să fie făcute probele. Laura Pașcu a refuzat să semneze procesul verbal întocmit în octombrie 2024 și unde era trecut în mod fals că probele au fost făcute.

Funcționara Primăriei atrage atenția că, înainte de reîntoarcerea copiilor în sălile de clasă, Primăria Pașcani trebuie să obțină autorizațiile de funcționare și de la ISU, pentru preîntâmpinarea riscurilor. Ea îi sfătuiește pe părinți să nu își ducă copiii într-o clădire care nu îndeplinește aceste condiții.

CLADIRI FĂRĂ AVIZE, AMENZI, GREȘELI DECONTATE DIN BUGETUL LOCAL

La Pașcani sunt deja câteva clădiri noi sau renovate care au fost date spre folosință fără autorizațiile necesare, dar și altele care funcționează de mult timp fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. În urma unui control ISU din anul 2024, Primăria Pașcani a primit 11 sancțiuni contravenționale, din care 9 avertismente și 2 amenzi în valoare totală de 52.500 lei. Printre clădirile fără autorizații este și noua grădiniță de lângă sediul Parchetului, dar și Școala Iordache Cantacuzino. O parte din aceste probleme se datorează erorilor de proiectare, dar și specialiștilor care ar trebui să supravegheze realizarea investițiilor. Laura Pașcu crede că toate aceste greșeli ar trebui sancționate și recuperate în instanțele de judecată deoarece, pentru îndreptarea lor, sunt majorate substanțial costurile proiectelor de investiții și suportate de la bugetul local. Până acum, Primăria Pașcani nu a acționat în acest sens.

Conform reprezentanților Primăriei, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 și Creșa Nr. 1 din Pașcani ar urma să fie date în folosință după renovare, până în toamna acestui an, așa încât preșcolarii să se reîntoarcă în sălile de clasă la începutul noului an școlar.

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer fragmentat
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
86%
2.6m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
9 °

Niciun articol afișat