Gheorghiţă: Avem deficit de doze de 117.000. Din 28 ianuarie, se amână cu 10 zile persoanele programate care deservesc zone esenţiale

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, că România are în prezent un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-Covid, aşa că, începând cu 28 ianuarie, se decalează cu zece zile toate persoanele programate pentru prima doză, care deservesc activități esențiale.

„Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că în săptămâna 18 – 24 ianuarie am recepționat cu 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate.

Ca atare, soluția noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare, fără să afectăm doza de rapel sau vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a celor peste 65 de ani sau a celor din centre medico-sociale, din centrele de dializă sau a celor nedeplasabili, este ca începând cu 28 ianuarie să se reprogrameze cu zece zile toate persoanele care deservesc activități esențiale pentru doza întâi, adică 35.000 de persoane programate pentru prima doză. Astfel, data de 28 ianuarie de programare se translatează cu 10 zile şi devine 8 februarie. Se menţine acelaşi ritm de vaccinare cu doza 1 pentru restul persoanelor programate. Se asigură doza de rapel pentru persoanele care au fost vaccinate până la acest moment„, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Astfel, intervalul de programări 28 ianuarie – 15 februarie se decalează cu zece zile pentru 35.000 de persoane care ar fi urmat să fie vaccinate cu prima doză.

„Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare”, a adăugat Gheorghiţă.

Reprogramarea se face automat în platforma de programare pentru vaccinare, iar persoanele programate vor fi informate prin sms sau email.

„Reprogramarea se face automat pentru cei din domeniile esențiale care vor fi amânați. Este vorba despre 35.000 de persoane din cele 71.000 care au fost programate de angajatori. Am extras acele persoane care nu au peste 65 de ani și care nu au boli cronice. Este vorba de o perioadă de 10-14 zile„, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță a adăugat că astfel de probleme au fost înregistrate şi în multe țări europene, care au decis fie decalarea vaccinărilor, fie reducerea numărului de persoane programate sau prin reducerea dozelor administrate zilnic.

El a adăugat că România îşi menţine obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie să fie vaccinate 1,2 milioane de persoane.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
93%
2.3m/s
100%
J
12 °
vin
23 °
S
9 °
D
7 °
lun
10 °

Niciun articol afișat