Goana după paşaport – Iaşul, campion naţional. Locuri libere, abia la vară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Conflictul armat din ţara vecină pare să fi băgat în sperieţi o bună parte a populaţiei. Deşi nu e prea clar cu ce te poate ajuta documentul în cazul unei presupuse invazii, locurile pe platforma de programări pentru paşapoarte se ocupă văzând cu ochii în întreaga ţară. În Iaşi, mai găsiţi loc abia la vară, iar în judeţele din jur, în mai sau chiar şi luna viitoare. de altfel, aglomeraţia de la Iaşi, un judeţ mare ca populaţie, este printre cele mai ridicate din ţară. Anul trecut, timpul de aşteptare pentru depunerea dosarului era de numai două săptămâni.

„Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Iaşi lucrează la capacitate maximă, fiind depuse peste 450 de cereri în fiecare zi”, precizează directorul serviciului, cms. şef Nicoleta Nistor, într-o informare de presă.

Zilnic sunt puse la dispoziţie locuri suplimentare pe platforma de programare online, adaugă ea, amintind că solicitările de paşapoarte se pot depune în orice judeţ al ţării, indiferent de localitatea de domiciliu.

Fără bonuri de ordine la instituţie

De câteva zile, oamenii iau cu asalt sediul Serviciului Paşapoarte din bd. Primăverii. „Asaltul” se desfăşoară în mediul virtual însă, pentru că, din cauza pandemiei, a fost eliminată eliberarea de bonuri de ordine celor care se prezintă fără programare. Totuşi, nu este clar dacă ridicarea bruscă a aproape tuturor restricţiilor începând de astăzi va permite reluarea primirii unui număr de dosare şi fără programare.

Altfel, ieri-dimineaţă mai erau locuri libere pentru Iaşi pe platforma www.epasapoarte.ro doar în ultimele două zile ale lunii mai. Până seara, „s-au dat” şi acestea, iar următoarele locuri libere le mai găsiţi la primele ore ale zile de azi abia pentru joi, 2 iunie (doar 3 rămase). Şi această pagină de internet a fost luată cu asalt în ultima vreme. Din această cauză, alaltăieri nu a funcţionat, iar ieri s-au putut face programări doar din când în când.

CITESTE CONTINUAREA PE ZIARULDEIASI

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
87%
1.4m/s
100%
D
27 °
lun
23 °
mar
27 °
mie
27 °
J
21 °

Niciun articol afișat