Lucrările la reabilitarea drumurilor comunale sunt în plină desfăşurare, chiar dacă sezonul rece este aproape. Motivul pentru care autorităţile locale de pe raza judeţului Iaşi încep reabilitările în această perioadă este legat de faptul că, până la sfârşitul anului, prima tranşă a finanţării acordate de Guvern trebuie să fie investită. Astfel, printre comunele care derulează licitaţii pentru modernizarea drumurilor comunale, se numără şi Moţca.
„În satul Boureni, urmează să asfaltăm, pe o perioadă de trei ani de zile, 4,35 kilometri de drum”, a declarat Constantin Hobincă, primarul comunei Moţca.
Potrivit acestuia, prin Ministerul Dezvoltării, s-a obţinut o finanţare de 536.000 de lei, suma reprezentând o primă parte din valoarea totală a investiţiei.
„Potrivit contractului de finanţare, urmează să mai primim, eşalonat, suma de 480.000 de lei, iar Primăria trebuie să pună şi ea 185.000 de lei, pentru a acoperi valoarea lucrărilor de asfaltare a celor 4,35 km de drum”, a conchis primarul Hobincă.
sursa evenimentul.ro