Grevă de două ore în școlile din județ

Grevă de două ore în școlile din județ

Peste 5.000 de profesori din județul Iași afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) au declanşat astăzi o grevă de avertisment de două ore, cerând Guvernului să respecte promisiunile privind majorarea salariilor în domeniul educaţiei. Profesorii au intrat la ore, dar nu au fost efectuate activităţi didactice. Sub nicio formă nu a fost permisă plecarea elevilor de la ore sau lăsarea acestora liberi.

Pe parcursul a două ore, astăzi, 13 iunie, profesorii afiliați USLIP au intrat în grevă. Mai exact, începând de la orele 11:00 și până la 13:00 mii de profesori au declanşat o grevă de avertisment ca urmare a consultării în regim de urgență a liderilor din unitățile afiliate la USLIP IAȘI.

Protestul de astăzi este unul “al demnității și al revoltei față de minciuna transformată în politică de stat, aroganța și ipocrizia actualilor guvernanți.” conform unui comunicat de presă al USLIP Iași. Printre nemulțumiri se numără promisiunea de mărire salarială cu 20 la sută începând cu 1 iulie, iar Guvernul a amânat această măsură pentru 1 ianuarie 2018.

Profesorii au intrat la ore, dar nu au fost efectuate activităţi didactice.

Examenul de bacalaureat nu va fi afectat deoarece profesorii au semnat un acord cu ISJ, angajându-se că vor fi prezenți la fiecare probă și că își vor face datoria.

În urma grevei de astăzi s-a decis suspendarea protestelor până la toamnă.

PULSUL ZILEI

Crosul Toamnei revine la Pașcani. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la cea de-a XVIII-a ediție

Pașcaniul organizează, duminică, 11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a „Crosului Toamnei”, competiție sportivă devenită tradiție pentru comunitatea locală. Startul este programat la ora 10:00, în Piața „Mihail Sadoveanu”, evenimentul fiind organizat de Municipiul Pașcani, Clubul Sportiv Municipal Pașcani și...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. Posturi pentru liftier, registrator și electrician

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. De această dată sunt trei posturi disponibile, pentru liftier, registrator și electrician. Anunțurile au fost postate pe platforma nationala posturi.gov.ro. Dosarele de înscriere pot fi depuse la unitatea medicală până pe data...

Senatorul Lucian Rusu: Două subiecte importante pentru transporturile din România: TollRo și viitorul TAROM

Senatorul Lucian Rusu: În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Senatului am discutat două teme care au generat multe întrebări în ultima perioadă: funcționarea noului sistem #TollRo și situația companiei #TAROM. În cazul TollRo, cred că trebuie să păstrăm lucrurile...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană

Deputatul Bogdan Cojocaru: Suntem în Zona Metropolitană a municipiului Iași, într-o comună vecină cu municipiul Iași. Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană. Nu există proiecte serioase, nu există dialog, nu există investiții integrate gândite...

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație

WhatsApp lansează controlul parental pentru adolescenți, prin care părinții pot gestiona anumite setări de confidențialitate, pot primi alerte despre activitatea din grupuri și pot limita accesul la Canale și Meta AI. Mesajele și apelurile personale rămân însă protejate. Pot părinții...

Când intră alocațiile copiilor în octombrie 2026. Calendarul plăților pe card sau prin poștă pentru indemnizații și ajutoare sociale

Alocațiile de stat, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în conturile bancare pe 8 octombrie 2026, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi...

Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Sute de mii de lei nu au mai...

Revista presei devăluirea.ro: Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți@ Elena Afloarei și Răzvan Afloarei, în calitate de administratori ai unei societăți cu răspundere limitată, livrau bunuri prin intermediul unui...

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...
Paşcani
cer fragmentat
23.2 ° C
23.2 °
23.2 °
41%
1.3m/s
0%
mar
23 °
mie
25 °
J
23 °
vin
26 °
S
20 °

Niciun articol afișat