Grevă în toate Oficiile Poștale. La Pașcani, activitatea a fost blocată câteva ore

Grevă în toate Oficiile Poștale. La Pașcani, activitatea a fost blocată câteva ore

Activitate blocată în toate Oficiile Poștale din țară din cauza eșuarii negocierilor între reprezentanţii sindicali şi conducera companiei privind obţinea unor condiţii de muncă dar şi a unor salarii decente. Astfel, cetățenii care au avut treabă la Poștă s-au izbit de ușa încuiată pe care scria GREVĂ. Situația a revenit la normal după orele amiezii. Însă până atunci, oamenii au așteptat în fața sediilor câteva ore bune.

Grevă spontană la Oficiile Poștale din țară. Aceeași situație a fost și la Pașcani de la primele ore ale diminenții. Angajații au venit la muncă, însă au întrerupt activitatea câteva ore bune, până după orele 14:00. Sindicaliștii solicită majorarea salariului cu 200 de lei, modernizarea sistemului dar și condiții decente de muncă.

Cei care nu au înțeles motivul grevei spontane sunt zecile de persoane, venite și din comune, pentru a rezolva anumite probleme la Oficiile Poștale. Este și cazul acestor bărbați. Ei au stat de la primele ore ale dimenții în fața sediului pentru a primi lămuriri.

În greva de câteva ore au intrat și factorii poștali. Ei sunt nemulțumiți de salariile foarte mici dar și de problemele cu care se confruntă pe teren.

Reprezentanții Sindicatului au amenințat cu încetarea lucrului la începutul lunii noiembrie în cazul în care cererea lor nu va fi soluționată.

“Există un dialog intens între echipa de management şi sindicate, iar negocierile pentru soluţionarea cererilor avansate de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) sunt în curs. Discuţiile se desfăşoară într-o notă realistă vizavi de capacitatea companiei de a susţine creşteri salariale. În orice caz, principiul pe care îl propunem este că cei ce au salariile cele mai mici să poată primi cât mai mult din sumă identificată legal pentru a susţine o creştere salarială, coroborat cu alte măsuri de optimizare şi eficientizare a activităţii companiei”, a precizat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.

Menționăm că majorarea salarială solicitată de 200 de lei brut însemna un efort pentru companie de 5 milioane de lei lunar. Poșta Română este compania cu cea mai mare cifră de afaceri din acest sector de activitate, dar și cel mai mare angajator din România, cu aproape 25.000 de angajați.

PULSUL ZILEI

Greu cu procedurile pentru noua conducere de la CLP Ecoserv

Încă un pas pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la societatea locală de transport în comun și salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a trimis avizele consultative pentru...

Simulări de cutremur în instituții din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, organizate de pompieri – FOTO

ISU IASI: „Great ShakeOut 2026” – Pompierii ieșeni, alături de copii, elevi, profesori și angajați, pentru o comunitate mai bine pregătită în caz de cutremur! 📅 Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Legislativul pășcănean în ședinta extraordinară la începutul săptămânii viitoare – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinara luni, 19 octombrie, de la ora 9.30. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ședință va începe cu modificarea bugetului centralizat dar si...

Verificări arheologice pe terenurile din Stolniceni-Prăjescu, în zona viitoarei Autostrăzi A8

Sursa foto: focuspress.ro Anunț important pentru proprietarii de terenuri din Stolniceni-Prăjescu! Nu vă alarmați dacă veți vedea echipe care sapă pe terenurile dumneavoastră. Sunt specialiști care fac verificări arheologice în zona viitoarei Autostrăzi A8, pentru a identifica eventuale vestigii istorice...

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...
Paşcani
nori împrăștiați
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
87%
4.4m/s
98%
vin
10 °
S
12 °
D
11 °
lun
11 °
mar
10 °

Niciun articol afișat