Greva spontană la Finanţele Publice din Paşcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A fost greva astăzi la Direcţia Regională a Finanţelor Publice din Paşcani. Angajaţii au pornit un protest spontan, la unison cu celelalte agenţii din ţară. Motivul: proiectul privind legea salarizării unice. Dacă acesta va intra în vigoare, salariile angajaţilor ar putea fi mai mici, motiv de nemulţumire pentru salariaţii care au decis să blocheze activitatea Finanţelor.

Păşcănenii care au vrut să îşi rezolve anumite lucruri la Finanţele Publice din Paşcani, au făcut cale întoarsă de la sediul instituţiei. Dis-de-dimineaţă, angajaţii au intrat în greva spontană.
Şi nu a fost doar la Paşcani, ci în toată ţară. Motivul protestului ar fi proiectul privind legea salarizării unice, care dacă va intra în vigoare ar putea să le scadă lefurile angajaţilor din aceste structuri.

Potrivit Mediafax, Bogdan Stan, preşedintele ANAF a recomandat protestatarilor să se întoarcă la muncă şi că va face tot ce este necesar pentru drepturile lor.
„Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Voi face demersurile necesare pentru că nemulţumirile lor să fie auzite şi să găsim soluţii în vederea bunei funcţionari a activităţii instituţiei”, a spus preşedintele ANAF, Bogdan Stan, pentru Mediafax.
Menţionăm că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece, prin proiectul legii salarizării, le scad salariile cu un procent între 10 şi 35%, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Marica, liderul SED LEX.

PULSUL ZILEI

Alocațiile ar putea intra mai devreme în august. De ce părinții pot primi banii încă de vineri

Părinții care primesc alocația de stat pentru copii în cont bancar ar putea beneficia de plata sumelor mai devreme în luna august, deoarece data obișnuită de virare coincide cu o zi de weekend, potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție...

Moștenitorii primesc o prelungire pentru scutirea de impozitul pe succesiune, după atacul cibernetic de la ANCPI

Moștenitorii care finalizează proceduri succesorale în contextul atacului cibernetic ce a afectat sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) vor beneficia de o extindere a scutirii de la plata impozitului de 1% aplicat masei succesorale....

Schimbarea la Față a Domnului 2026: Semnificația sărbătorii care marchează unul dintre cele mai importante momente biblice

Schimbarea la Față a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului și unul dintre cele 12 mari praznice împărătești din calendarul ortodox. Ea amintește de momentul în care Iisus Hristos Și-a descoperit, pentru scurt timp, slava...

De ce suferă mediul de afaceri deși măsurile economice ale Guvernului au lovit doar populația. Numărul insolvențelor crește periculos: ”Problema nu e nivelul taxelor”

Numărul dosarelor de insolvență a crescut cu aproximativ 26% în luna iulie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 1.016 cazuri la nivel național, potrivit unei platforme de analiză financiară. Creșterea dramatică a falimentelor este resimțită în...

Se anunță o foamete cum rar a mai văzut omenirea. Până la finalul anului 2027, sute de milioane de oameni vor îndura „foamete acută”

Fenomenul meteorologic El Niño de o intensitate mai mare ar putea provoca foamete acută pentru încă 49 de milioane de oameni până la finalul anului 2027, avertizează miercuri Programul Alimentar Mondial, o agenție a ONU, informează Mediafax. El Niño de o intensitate...

Verdict în dosarul care a șocat Iașul: consiliera prefectului, condamnată la 2 ani de închisoare

Elena Motaș, consiliera prefectului pentru problemele rromilor a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru pentru pornografie infantilă Elena Motaș, consilier pentru problemele rromilor în cadrul Prefecturii județului Iași a fost condamnată în urmă cu...

A 13-a și a 14-a pensie din Italia: cine primește banii și ce trebuie să facă pensionarii români începând din septembrie

Românii care încasează o pensie plătită de statul italian, dar locuiesc în România, trebuie să fie atenți în această toamnă. În luna septembrie, Institutul Național de Protecție Socială din Italia (INPS) va începe să trimită prin poștă formularele REDEST,...

În județ, nu vom circula nici anul acesta pe autostradă. A7 se grăbește să ajungă la Pașcani, pe A8 încă nu se lucrează nicăieri...

Sursa foto Răducu P Drum/Youtube Autostrada Moldovei încearcă să prindă ultimii bani din PNRR, în vreme ce pe Autostrada Unirii contestațiile fac coadă la Podu Iloaiei. Pe traseul A8, în continuare nu se lucrează nicăieri în județul Iași decât punctual, în ...

Balizele de plastic de peste 90 000 euro, recepție după câțiva ani

Sensul giratoriu provizoriu, care a costat cca 90.000 de euro, va fi recepționat la aproape trei ani de zile de când a fost dat în folosință. Este vorba de amenajarea cu balize din plastic de la intersecția străzii Moldovei...

Primăria interimarilor. Pintilie: Funcționarii care trebuie să organizeze concursurile sunt ocupați!

La Pașcani, majoritatea șefilor serviciilor publice și directorilor instituțiilor subordonate legislativului local sunt interimari. Nu de câteva luni, ci de ani buni de zile. Mai exact, ceea ce ar fi trebuit să fie o excepție în administrația publică a...
Paşcani
nori împrăștiați
27.2 ° C
27.2 °
27.2 °
46%
1.1m/s
65%
J
36 °
vin
36 °
S
30 °
D
32 °
lun
33 °

Niciun articol afișat