Românii care vor să își cumpere o locuință prin programul „Noua Casă” vor avea la dispoziție și în 2026 credite garantate de stat. Guvernul a aprobat continuarea programului, cu un plafon de garantare de 500 de milioane de lei, potrivit Ministerului Finanțelor. Programul rămâne una dintre variantele pentru cei care nu au bani pentru un avans mare la un credit ipotecar clasic.
Prin „Noua Casă”, avansul poate porni de la 5%, în funcție de valoarea și tipul locuinței cumpărate.
Cine poate intra în programul „Noua Casă”
Programul se adresează persoanelor fizice care vor să cumpere o singură locuință prin credit garantat de stat, aflată pe teritoriul României și înscrisă în cartea funciară, potrivit condițiilor publicate de FNGCIMM. Cea mai importantă condiție este legată de locuințele deținute deja. Solicitantul trebuie să declare pe propria răspundere fie că nu deține nicio locuință, singur sau împreună cu soțul ori soția, fie că deține cel mult o locuință cu o suprafață utilă mai mică de 50 de metri pătrați, dobândită prin alt mod decât prin program. Pe lângă aceste reguli, beneficiarul trebuie să fie acceptat de bancă. Asta înseamnă că trebuie să aibă venituri suficiente pentru credit și să respecte normele interne ale finanțatorului.
Citeşte întreaga ştire: Guvernul a aprobat „Noua Casă” 2026. Condițiile în care românii își pot cumpăra o locuință cu un avans de doar 5%
