Guvernul a aprobat schema de sprijin pentru transportatori de 0,5 lei/litrul de combustibil

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea prin care aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de marfă şi de persoane vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 milioane de lei pentru compensarea creşterii preţului la combustibil, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Prin hotărârea de astăzi este instituită schema de ajutor de stat pentru a compensa creşterea preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor ca urmare a măsurilor necesare pe fondul conflictului armat din Ucraina, a agresiunii militare ruse de acolo, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 370 din 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Cu toţii am văzut ceea ce s-a întâmplat cu preţul la carburant, ca atare această măsură decisă de Guvern prin hotărâre va operaţionaliza schema de sprijin de ajutor de stat prin care operatorii economici de transport rutier de mărfuri şi persoane vor beneficia de ajutor”, a arătat Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

El a precizat că aproximativ 3.000 de companii vor beneficia de această schemă de ajutor de stat, care totalizează fonduri de 300 de milioane de lei.

„Aceşti bani vor compensa creşterea preţurilor la carburant, iar actul normativ aprobat azi de Guvern stabileşte şi modalitatea concretă de acordare a acestui ajutor, care va consta într-un grant, valoarea fiind de 50 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziţionat în limita sumei de 400.000 de euro pentru fiecare firmă care va beneficia”, a explicat Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a afirmat că bugetul total alocat pentru această măsură va putea fi suplimentat prin credite de angajament, dar şi prin credite bugetare.

„Ajutorul se va acorda pentru combustibilul achiziţionat începând cu 30 de zile anterioare publicării în Monitorul Oficial al acestei hotărâri de Guvern, iar plata efectivă a ajutorului de stat se va efectua până la finalul anului viitor în limita bugetului alocat schemei în baza dispoziţiilor de plată emise până la 31 decembrie 2022”, a mai spus el.

Potrivit lui Cărbunaru, schema de ajutor de stat va fi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Măsura face parte din pachetul „Sprijin pentru România”.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...

El este șoferul mort în accidentul de la Miclăușeni. Alex Șandor avea doar 18 ani

Alex Șandor, un băiat în vârstă de 18 ani, din Barticești, și-a pierdut viața în urma accidentul petrecut luni, 12 octombrie 2026, în Miclăușeni, comuna Butea@ Băiatul se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, când a pierdut controlul...

Noi reguli pentru trotinete. Cei care le folosesc ar putea avea nevoie de „permis”. Legea a trecut de Senat

Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice.Senatul este primul for sesizat cu acest act normativ, Camera Deputaților fiind...

Românii pot reclama tăierile ilegale de păduri și pot participa la controale. Ministerul Mediului a lansat o nouă platformă

Persoanele care depun sesizări privind tăierile ilegale din păduri pot participa și la controale. Este anunțul autorităților de la Mediu, care au lansat o platformă unde cetățenii pot depune sesizări și pot vedea în timp real controalele comisarilor de la...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat