Guvernul a decis: Concediul medical va putea fi obținut online curând

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

ertificatele de concediu medical vor putea fi eliberate curând și electronic, conform unui act normativ ce a primit joi aprobarea Executivului. Pentru asta, medicii care le eliberează vor trebui să folosească o semnătură electronică, respectând o serie de reguli ce urmează să fie adoptate în perioada următoare.

Asigurații care vor să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă vor putea obține curând certificatul de concediu medical online, potrivit Proiectului de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005. Documentul a fost aprobat joi de Executiv și mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.

"Medicii prevăzuţi la alin. (1) (adică medicii curanți – n.red.), pot completa certificatele de concediu medical atât pe suport de hârtie, cât şi electronic şi le pot transmite pe suport hârtie sau prin m ijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorilor/persoanelor în drept, după caz", scrie în proiectul ce va intra curând în vigoare.

Continuarea pe Avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Cupa „Dan Sălceanu” la Pașcani, a XIV-a ediție. Competiția va avea loc pe 19 septembrie 

Eveniment sportiv cu tradiție la sfârșitul acestei săptămâni la Pașcani. Sâmbătă, 19 septembrie, va avea loc ce a de XIV-a ediție a Cupei „Dan Sălceanu”, la fotbal, la baza sportivă CSM Pașcani.  Competiția este dedicată copiilor pasionați de fotbal din...

Cât mai durează până va fi deschis bazinul de înot de la Pașcani 

Bazinul de înot din Pașcani este finalizat de mai bine de un an, însă data la care va putea fi deschis pentru public rămâne incertă. Conducerea Clubului Sportiv Municipal spune că mai sunt de făcut demersuri, iar una dintre...

Cadrele didactice pensionare și cuplurile de aur, premiate la Pașcani. Pe 1 octombrie, va fi cea de-a XX-a ediție a „Domnilor Profesori, cu dragoste!”

16 cadre didactice care s-au pensionat în ultimul an școlar vor fi premiate de administrația locală din Pașcani. Evenimentul „Domnilor profesori, cu dragoste” ajunge anul acesta la cea de-a XX-a ediție și va avea loc joi, 1 octombrie, de...

Începe Festivalul „Toamnă în Pașcani”. Restricții de circulație pe strada Ștefan cel Mare

Pașcaniul începe să intre în atmosfera de sărbătoare. De vineri după-amiază, 18 septembrie, în Piațeta din fața Primăriei începe o nouă ediție a Festivalului tradițional „Toamnă în Pașcani”. Pregătirile sunt în toi, iar joi, 17 septembrie, în oraș au ajuns...

O seară de stand-up comedy, la Pașcani. Doru Ivanov, finalist iUmor, urcă pe scenă la CAF Coffee Addict

Pașcănenii care vor să încheie weekendul cu o porție bună de umor sunt așteptați, pe 4 octombrie, la o seară de stand-up comedy. Doru Ivanov, finalist al emisiunii iUmor România, vine la CAF Coffee Addict pentru un show live. Evenimentul...

O nouă campanie de donare de sânge, la Pașcani. Un gest simplu poate însemna o șansă la viață

Pașcănenii sunt chemați din nou să doneze sânge. O nouă colectă va fi organizată pe 20 octombrie 2026, la Centrul Local de Recoltare a Sângelui din Pașcani. Campania se adresează tuturor persoanelor care sunt sănătoase și îndeplinesc condițiile pentru donare....

Polițiștii din Hârlău, acțiune preventivă în școlile din zonă – FOTO

IPJ Iași: În ziua 16 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Hârlău și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au organizat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă...

Un mare brand dispare din România. O nouă siglă va apărea pe magazinele din toată țara

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o schimbare de brand pentru magazinele Carrefour din România pe care le-au preluat recent, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro. Potrivit surselor citate de publicație, proprietarii Dedeman au apelat la o agenție importantă de...

MAI face angajări: peste 3.600 de posturi scoase la concurs pentru viitorii polițiști, jandarmi și pompieri

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la concurs 3.640 de locuri în școlile postliceale pentru formarea agenților de poliție, agenților de poliție de frontieră și a subofițerilor de jandarmi și pompieri. Candidații care vor să urmeze o carieră în structurile Ministerului...

Val de aer polar peste România. Temperaturile scad și cu 15 grade de la o zi la alta. Unde vin ninsorile

Un val de aer rece de origine polară va ajunge săptămâna viitoare în România și va aduce o răcire accentuată a vremii. Marți și miercuri, 22-23 septembrie, temperaturile ar putea scădea chiar și cu 10-15 grade de la o...
Paşcani
cer senin
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
85%
2.8m/s
91%
vin
26 °
S
26 °
D
23 °
lun
19 °
mar
14 °

Niciun articol afișat