Este ziua în care ne despărţim de ultimul suveran al României. Spunem adio unui model de decență, demnitate, modestie și înțelepciune. Suntem azi martorii tăcuți și umili la finalul unei ere în care bunul simț și buna conducere aflate sub semnul ,,Nimic fără Dumnezeu” devin istorie. Figura caldă, ca a unui bunic plin de pilde și povețe, a Regelui Mihai, ne va mai zâmbi de azi doar din lumina Cerului.
Majestatea Sa se duce alături de înaintași. Se așează alături de Carol I Întemeietorul și Regina Elisabeta, prima regină a Romaniei, își reîntâlnește bunicul, pe Ferdinand Întregitorul, și mult iubita sa bunică, Regina Maria, alături de scumpa sa mamă, Regina Elena….și-l va ierta pe rătăcitorul tată, Carol al II-lea.
Odată cu trecerea sa la cele veșnice, Regele Mihai încheie o dinastie care a făcut România Mare, care a adus modernitatea, civilizația și a pus acest popor în rândul marii familii europene. Regele Mihai a murit și lasă în urmă un popor îndurerat care se întreabă și acum: oare cum ar fi fost România postdecembristă sub sceptrul monarhic? O întrebare care-a stăruit în sufletele zecilor de mii de oameni care au stat cu orele la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu. Azi, România își ia adio de la Regele Mihai și măcar acum, în ultimul ceas, o face cu onoare. Majestatea Sa e condusă pe ultimul drum cu tot fastul unui șef de stat. În aceste vremuri grele, de răscruce pentru țara noastră, trecerea în istorie a Regelui Mihai ar putea să fie un moment de deșteptare a conștiinței naționale.