Guvernul a renunțat oficial la bucata de autostradă Lețcani – Târgu Frumos – Moțca. A8 ar putea fi aruncată la coș

Ministrul Transporturilor anunță că a fost luni la Bruxelles pentru a convinge oficialii europeni să accepte finanțarea unor tronsoane de autostradă. De pe listă lipsește însă chiar bucata pe care ministrul Cătălin Drulă o declara ”catastrofă din cauza numărului uriaș de accidente”, Lețcani – Târgu Frumos. Vedeți mai jos despre ce autostrăzi recunoaște șeful MT că a vorbit la Bruxelles:
”Am avut o întâlnire foarte productivă cu doamnele comisar Adina Vălean și Margrethe Vestager. Le mulțumesc amândurora pentru sprijinul acordat priorităților României din domeniul transporturilor și, cu precădere, proiectelor ce le dorim finanțate prin PNRR.
Am discutat aplicat despre:
+ Autostrada A7: Ploiești – Pașcani;
+ Autostrada A8: Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani;
+ Autostrada A3: Nădășelu – Poarta Sălajului;
+ Autostrada A1: Marginea – Holdea.
Sunt proiecte mature și adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere și stații electrice de încărcare.
Infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă și echitabilă între regiuni, iar PNRR este o sursă vitală de finanțare pentru țara noastră.
Privesc cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România și Comisia Europeană și mărturisesc că sunt nerăbdător să ne apucăm de construit”, a scris Cătălin Drulă.
Unii activiști proautostradă se revoltă, alții îl aplaudă pe ministru
Imediat activiștii de la ”Împreună pentru A8” au explodat pe Facebook, chiar pe contul ministrului Ttansporturilor.
Irinel Bucur: ”Despre Iasi – Tg Frumos, nimic nimic?”
Dobrean Sabin: ”N-au murit inca destui oameni si nu au mai ramas copaci de perdele verzi si prize pentru statii de incarcare. La transportul urmator.
Catalin Urtoi: ”Despre Tg. Frumos – Lețcani nimic?”
În schimb reprezentanți ai ”Moldova vrea Autostradă” au apreciat anunțul ministrului Transporturilor
E moartea A8?
Susținerea la Bruxelles doar a ”capetelor montane” ale autostrăzii A8, Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani, nu ar fi o veste rea deloc dacă documentația ar fi în regulă. Numai că hârtiile pentru aceste bucăți din A8 sunt departe de a fi finalizate iar forajele sunt incomplete și parțial alterate. Deci proiectul nu e deloc ”matur” și riscăm să nu fie introduse spre finanțare prin PNRR nici aceste ”capete montane”. În consecință, autostrada Iași – Târgu Mureș riscă serios să nu primească acum finanțare prin PNRR și, consecință, există un risc și mai mare ca proiectul să fie abandonat (costă circa 6,5 miliarde euro, bani pe care statul român nu prea poate să-i aloce din bugetul central).

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
72%
2.1m/s
0%
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °
J
24 °
vin
22 °

Niciun articol afișat