Guvernul a aprobat două noi seturi de exproprieri necesare construirii Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani, pe loturile 2 și 3. În total, procedurile vizează peste 600 de imobile proprietate privată din județele Iași și Neamț și aproape patru hectare de teren. Noile suprafețe nu sunt necesare pentru modificarea traseului autostrăzii, ci pentru relocarea unor rețele de utilități care nu pot fi mutate în interiorul coridorului de expropriere stabilit inițial.
Cea mai mare suprafață suplimentară este în județul Iași, pe lotul 3 al autostrăzii, între Mircești și Pașcani. Sunt vizate 211 imobile proprietate privată, cu o suprafață cumulată de 22.075 mp. Terenurile se află pe raza localităților Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani. Pentru acestea, statul a prevăzut despăgubiri în valoare totală de 102.000 lei.
Suplimentar, în cazul lotului ieșean vor fi ocupate 240 mp care aparțin domeniului public al statului și alți 677 mp aflați în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale. Procedurile vor fi derulate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în calitate de expropriator în numele statului.
Documentația arată că necesitatea noilor exproprieri a apărut în etapa de proiectare. Relocarea utilităților nu poate fi făcută în interiorul culoarului aprobat inițial, iar pentru soluția tehnică a fost obținut inclusiv avizul Delgaz Grid în octombrie 2025. Lotul 3 are o lungime de circa 28,1 km și reprezintă sectorul A7 dintre Mircești și Pașcani.
