4.1 C
Paşcani
marți, noiembrie 5, 2024

Guvernul „sudist“ mai trage o clapă Iaşului, depărtându-ne cu 200 km de UE

Teama că autorităţile centrale vor „depărta“ Iaşul de Uniunea Europeană s-a adeverit ieri. Ministrul Transporturilor a prezentat oficial un traseu „în zigzag“ al autostrăzii despre care spune că va lega Moldova şi Transilvania, acesta nefiind prin Târgu Mureş, ci prin Bacău – Braşov. Drumul ieşenilor spre vestul Europei va fi astfel mai lung cu 150-200 de kilometric. Cât despre judeţele din nordul Moldovei, acestea practic sunt excluse dintre beneficiarii proiectului. Noua autostradă Ungheni – Iaşi – Braşov ar urma să coste, spune ministrul, circa 3 miliarde de euro, la jumătate cât ar costa cea spre Târgu Mureş potrivit studiilor de fezabilitate vechi şi controversate, diferenţa reieşind ca urmare a reliefului mai dificil, spun autorităţile. Noul proiect face obiectul unui memorandum cu UE, finanţarea urmând a fi asigurată, cu fonduri rambursabile, de la BERD, banii urmând a fi returnaţi apoi de UE dacă proiectul va fi aprobat.

Guvernul a deturnat spre Bacău proiectul autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. Ministrul Transporturilor a prezentat în şedinţa de ieri a Executivului o listă cu proiectele prioritare pentru realizare în anii 2021-2027, respectiv în următorul exerciţiu financiar septenal al Uniunii Europene. Acestea fac obiectul unui memorandum, iar finanţarea va fi asigurată, cel puţin în primă fază, cu fonduri de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Urmează ca banii să fie recuperaţi de la Comisia Europeană, dacă Bruxelles-ul va aproba cererea Bucureştiului în acest sens. Ministrul Felix Stroe a declarat că memorandumul „a fost discutat în principiu cu doamnele comisar pe Dezvoltare şi pe Transporturi de la Comisia Europeană“, respectiv cu Corina Creţu (Politică Regională) şi Violeta Bulc.

Primul din „acest portofoliu de proiecte publice prioritare de infrastructură, care vor atinge un grad de maturitate suficient de mare pentru demararea licitaţiilor şi a implementării începând cu anul 2019“ este proiectul de autostradă Braşov-Paşcani-Iaşi-Ungheni, de 336,5 km şi cu un cost aproximativ de investiţie de 3,08 miliarde de euro. Potrivit declaraţiei ministrului Transporturilor, proiectul este compus din mai multe sectoare de autostradă: Braşov-Bacău (160 de km, 1,84 miliarde euro), Bacău-Paşcani (81,2 km, 485,5 milioane de euro), Paşcani-Iaşi-Ungheni (95,2 km, 754,5 milioane de euro).

În loc de Tg. Neamţ-Tg. Mureş, în memorandum apare drumul rapid Transregio Braşov-Tg. Mureş (161 km, 4 benzi, 102 milioane de euro). Aşadar, dacă, atunci când va fi gata, veţi ţine neapărat să mergeţi pe autostradă spre vest, va trebui să ocoliţi pe la Braşov, lungind drumul cu peste 150 km. În memorandumul prezentat ieri de Felix Stroe mai sunt menţionate proiectul autostrăzii Braşov-Făgăraş-Sibiu (120 km, 816,44 milioane de euro), Drumul Sudului (drum expres) Bucureşti-Craiova-Dr.T. Severin-Caransebeş-Lugoj (397 km, 2,5 miliarde euro) şi drumul expres Buzău-Focşani-Brăila-Tulcea-Constanţa (361,7 km, 1,82 miliarde euro).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Recomandări