Hanul Ancuței, destinație turistică de top internațional. Oferte de Revelion

Din ce în ce mai mulţi turişti români, dar şi străini, au ales judeţul Neamţ. Ca loc de petrecere a Crăciunului şi a Revelionului într-un stil cât se poate de tradiţional, prima opţiune a fost legendarul Han al Ancuţei. Cei care au ales să se cazeze la hotelul Roman Plaza din Roman, de 4 stele, au dat pentru un pachet de Revelion, de 3 nopţi, 395 de euro. Tariful include acces nelimitat la spa, excursie în zona turistică Neamţ, 3 prânzuri, 3 cine inclusiv meniul festiv de Revelion şi Carnaval.

 

Dacă de Crăciun, invitatul special, care a concertat la Hanu Ancuţei şi hotelul Roman Plaza, a fost artistul Ducu Bertzi, pe 1 ianuarie seara, gazdele propun turiştilor un Carnaval la Hanu Ancuţei. Petrecerea de Revelion, organizată tot la Hanu Ancuţei, va fi în stil bourlesque, sub genericul „Revelion în inima Moldovei”. Invitaţi speciali vor fi artistul Raoul Rareş Borlea şi formaţia Nostalgy.

 

Prânz bisericesc la mănăstirea Vovidenia
„Am încurajat întotdeauna turismul activ. Oaspeţii noştri vor experienţe, aventură, tradiţii, nu doar o cameră şi o mâncare bună. De aceea, şi în programul de Revelion am inclus un prânz bisericesc la mănăstirea Vovidenia din Târpeşti, loc iubit de marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu, vizitarea mănăstirii Agapia, a Cetăţii Neamţului şi a rezervaţiei de zimbri. În acest an, mai mult ca oricând, turiştii români au preferat să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în ţară, şi asta s-a văzut şi în judeţul Neamţ, inclusiv la noi, în zona municipiului Roman”, precizează Nuşa Chiriac, proprietarul hotelului Roman Plaza şi al Hanului Ancuţei din Tupilaţi – Neamţ.

 

Turiști din SUA, Italia, Japonia și Germania la Hanul Ancuței

”Pentru anul viitor, urmărim atragerea turiştilor străini şi din ţări precum China sau Israel. Hanu Ancuţei este şi membru al ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural -, care a promovat la maxim turismul rural din România. Şi mă bucur să spun că judeţul Neamţ este foarte bine poziţionat pe harta turismului rural din România, Hanu Ancuţei fiind unul dintre reperele tradiţionale ale judeţului”, declară Nuşa Chiriac, proprietarul hotelului de 4 stele Roman Plaza din Roman şi al Hanului Ancuţei din Tupilaţi.

Anul acesta, la Hotelul Roman Plaza şi la Hanul Ancuţei au sosit grupuri de turişti din Germania, Franţa, Polonia, Italia, SUA, Japonia etc.

Potrivit Institului Naţional de Statistică, judeţul Neamţ a fost vizitat de 176.226 turişti în 2014. Judeţul Neamţ are în total 234 de structuri turistice: 18 hoteluri, 133 de pensiuni agroturistice (cu un total de 2447 de locuri) şi 33 de pensiuni turistice. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, gradul de ocupare general în judeţul Neamţ, în special la hoteluri şi pensiuni rurale, a fost de circa 60% de Crăciun şi va fi de circa 85% de Revelion. Pe partea de turism rural, judeţul Neamţ a devenit una dintre cele mai solicitate regiuni, alături de Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Munţii Apuseni sau Bran-Moieciu.

Hotelul Roman Plaza, patru stele la preț de trei

Hotelul Roman Plaza este situat chiar în centrul oraşului Roman, pe artera principală de circulaţie a Moldovei şi la intersecţia cu cele mai importante oraşe: Iaşi, Bacău, Suceava, Piatra Neamţ. Complexul Roman Plaza oferă servicii excelente de cazare, bucătărie gourmet (Restaurant Roman Plaza), produse rafinate de patiserie-cofetărie (Cafe Roman Plaza) şi ofertă diversă şi selectă de servicii wellness si spa (Roman Plaza Spa). Serviciile de 4 stele plus sunt disponibile la preţuri de 3.
Dacă doriţi relaxare, vă recomandăm spa-ul complexului. Serviciile proprii includ saună, jacuzzi, Hammam, băi Kneipp, hidromasaj şi terapii corporale, diverse tipuri de masaje corporale, împachetări, tratamente de slăbire şi anti-aging (LPG – Cellu M6 Endermolab), biostimulare corporală (Ultratone Futura Pro), exerciţii Huber Motion Lab cu aplicaţii în domeniul înfrumuseţării, sănătăţii şi sportului.
Centrul de conferinţe al hotelului are 250 de locuri, deci poate găzdui evenimente mici şi medii.

continuarea pe dc news.ro

 

PULSUL ZILEI

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...
Paşcani
câțiva nori
23.8 ° C
23.8 °
23.8 °
45%
3.5m/s
0%
S
23 °
D
27 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat