Un sofer de 41 ani, a avut ghinion azi dimineata cand unul dintre pneurile fata ale autoturismului pe care il conducea a explodat.
Barbatul de 41 ani este din localitatea Flamanzi, judetul Botosani si se deplasa catre munca pe drumul DN28D, ce face legatura intre Botosani si Targu Frumos la volanul unui autoturism apartinand societatii la care este angajat si anume, Eky Sam SRL.
La un moment dat autoturismul a parasit partea carosabila izbindu-se de un pom de unde a ricosat mai departe intr-un capat de pod.
Din spusele soferului se pare ca pneul dreapta fata a facut explozie moment in care masina nu a mai putut fi controlata.
Barbatul a fost transportat de urgenta la Spitalul Orasenesc Harlau, unde doctorii l-au diagnosticat cu un traumatism cranio cerebral si cu multiple excoriatii la nivelul fetei, dar si un traumatism toracic.
Politstii au deschis o ancheta pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat iar autoturismul a fost ridicat in vederea expertizarii.